Conducerea Casei Judetene de Asigurari de Sanatate (CJAS) Salaj a anuntat, vineri, ca incepand cu 1 iunie 2012, se preconizeaza introducerea retetei electronice si a dosarului electronic al asiguratilor in sistemul asigurarilor de sanatate. Pentru a usura procesul de trecere de la hartie la reteta electronica, cardul de sanatate electronic si reteta aferenta vor functiona, pentru inceput, in paralel cu documentele pe suport de hartie.
Pentru a reduce potentialul de frauda in sistemul asigurarilor de sanatate, dar si pentru a fluidiza mersul lucrurilor si a facilita accesul asiguratilor la serviciile medicale, incepand cu 1 iunie anul curent va fi introdusa reteta electronica, care o va inlocui pe cea pe suport de hartie. Presedintele Casei Judetene de Asigurari de Sanatate (CJAS) Salaj, Claudiu Barsan, a declarat, intr-o conferinta de presa, ca pentru a usura procesul de trecere la acest mod de lucru, timp de trei luni, retetele electronice vor functiona in paralel cu cele pe suport de hartie. Pentru a putea utiliza aceste retete in sistem, fiecare furnizor de servicii medicale va trebui sa aiba dotarea necesara in acest sens.
De asemenea, incepand cu trimestrul al treilea din 2012 va incepe distribuirea cardurilor nationale de sanatate. Primele carduri vor ajunge in Arad, acesta fiind judetul pilot desemnat pentru aceasta operatiune, a declarat Claudiu Barsan.