Poliţia Română transmite o serie de recomandări pentru retragerea banilor din bancomat, pentru ca oamenii să nu devină victime ale skimming-ului, care constă în copierea datelor de pe benzile magnetice ale cărţilor de credit. Astfel, spun poliţiştii, trebuie verificată autenticitatea fantei în care este introdus cardul bancar, precum şi dacă pe tastatura originală a bancomatului a fost aplicată o altă tastatură falsă, care permite reţinerea codului PIN. Un semn că există o tastatură falsă peste cea originală este netezimea tastei 5, care pe tastatura originală are o uşoară denivelare.
Potrivit polițiștilor, skimmingul constă în instalarea de dispozitive la bancomate sau POS-uri, prin care sunt copiate datele de pe benzile magnetice ale cărţilor de credit care, ulterior, pot fi folosite pentru inscripţionarea unor noi cărţi de credit, cu care se fac extrageri de numerar. De asemenea, alt mod de operare este „bucla libaneză”, un dispozitiv care se montează la gura bancomatului şi care blochează cardul înăuntru, pentru ca ulterior infractorul să îşi ofere ajutorul, află PIN-ul direct de la client, iar după plecare acestuia scoate cardul din bancomat. Astfel, Poliţia Română recomandă posesorilor de carduri să nu lase la vedere chitanţe, facturi sau alte documente care conţin informaţii despre cardul bancar, să anunţe banca în cazul în care îşi schimbă datele personale, iar dacă li se blochează cardul în bancomat, să nu ceară şi să nu permită ajutorul nimănui, dar mai ales, să nu comunice codul PIN.
De asemenea, spun poliţiştii, cei care scot bani din bancomat trebuie să acopere cu mâna formarea codului PIN, dar şi să verifice autenticitatea fantei în care se introduce cardul bancar. Posesorii de carduri trebuie să verifice dacă pe tastatura originală a bancomatului nu a fost aplicată o tastatură falsă, care permite reţinerea codului PIN introdus, iar acest lucru se poate verifica prin tragarea uşoară de tastatura bancomatului – în cazul în care este falsă, se desprinde. Un alt indiciu asupra falsităţii tastaturii este aspectul tastei 5. Dacă este originală, tasta 5 prezintă o uşoară denivelare, în timp ce pe tastatura falsă este perfect netedă.