Sute de familii care au deţinut terenuri în Bulgaria, Basarabia, Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa aşteaptă, de ani întregi, despăgubiri pentru proprietăţile sechestrate sau reţinute. Este şi cazul unei femei trecute de 90 de ani ce a deţinut proprietăţi în Basarabia, evaluate la aproximativ 48.000 de lei, căreia i-a fost aprobat dosarul de despăgubiri încă din 2008 şi de atunci aşteaptă compensaţiile financiare fără ca cineva să-i dea vreun răspuns legat de întârziere. Perioada de criză şi indolenţa statului au lăsat bugetul fără bani, astfel încât din 2010 Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) nu a mai alocat nici un leu pentru foştii proprietari.
Forţat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), Guvernul României a stabilit că banii se vor acorda începând cu data de 1 ianuarie 2014, în tranşe anuale egale, eşalonat pe o perioadă de 10 ani, începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată. Ceea ce înseamnă că mare parte din proprietari nu vor mai vedea nici un ban, având în vedere vârsta înaintată şi bine-cunoscuta lene a aparatului de stat când vine vorba de drepturile oamenilor. Pentru bătrâni, nici pic de respect! Statul are bani doar pentru proiecte fantasmagorice, pentru studii de fezabilitate de milioane de euro ale autostrăzilor care nu se mai construiesc etc. Uneori, statul are fonduri şi pentru despăgubiri, dar numai în cazul vreunui afacerist care a aflat pe unde se construieşte viitoarea autostradă şi a cumpărat toate terenurile din zonă, pentru ca ulterior să primească banii înzecit la expropriere.
Potrivit Ordonanţei nr. 10/2013, titlurile de plată emise şi neachitate integral până la data intrării în vigoare a actului normativ vor fi despăgubite tot începând cu aceeaşi dată. De asemenea, “sumele acordate cu titlul de despăgubiri (…) se actualizează prin aplicarea indicelui preţurilor de consum aferent perioadei cuprinse între începutul lunii următoare celei în care a fost emis titlul de plată şi sfârşitul lunii anterioare datei plăţii efective a fiecărei tranşe”, mai menţionează Ordonanţa.
Prin titlul de plată se înţelege hotărârea comisiei judeţene sau a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 393/2006, respective decizia de plată emisă de vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 393/2006.
De prevederile legii beneficiază toţi foştii proprietari, moştenitorii legali ai acestora, până la gradul al IV-lea inclusiv, sau moştenitorii testamentari ai acestora, dacă au la data formulării cererii cetăţenia română. Actul normativ aduce completări cu privire la documentele care fac dovada calităţii de moştenitor, pentru persoanele care beneficiază de despăgubirile stabilite prin această lege. “În acest sens, dovada calităţii de moştenitor se va face prin certificatul de moştenitor, prin certificatul de calitate de moştenitor sau prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care se atestă calitatea de moştenitor”. Se mai precizează că cererile de despăgubiri trebuie însoţite de acte doveditoare, certificate de autorităţi, care pot fi completate cu declaraţii autentificate.
În forma anterioară a legii se prevedea că cererile trebuiau însoţite de acte doveditoare, certificate de autorităţi, sau de declaraţia autentică a petentului, însoţită de declaraţiile a cel puţin 2 martori, de asemenea, autentificate.
Sume acordate până în 2010
Legea nr. 290/2003 prevede acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.
2005 – 14.611.791,00 lei
2006 – 20.864.479,57 lei
2007 – 52.911.909,15 lei
2008 – 17.567.560,94 lei
2009 – 20.389.425,80 lei
2010 – 38.849.328,80 lei
Total – 165.194.495,26 lei
Imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora în natura, conform reglementărilor în vigoare. Totuşi, în situaţia în care restituirea în natură nu mai este posibilă, compensarea prin puncte este singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă. Această regulă va fi, însă, modificată, astfel încât compensarea prin puncte să nu mai fie singura masură reparatorie, ci să mai existe şi varianta compensării cu bunuri oferite în echivalent, după ce parlamentarii au dat undă verde unui proiect de lege în acest sens. Pentru ca noile prevederi să se aplice, actul normativ mai trebuie doar promulgat de preşedintele României şi publicat în Monitorul Oficial.
(P) Cabinet de avocat Coltuc
www.coltuc.ro
av. COLTUC MARIUS
securistii si urmasii lor din palament si-au dat pensii nesimtite iar cand e vorba de restituiri si reparari la raul care l-au facut ei prin statul communist nu mai sunt bani,pt ca I-au furat ei.