Procedura ordonanţei de plată pentru recuperare datorii

Procedura ordonanţei de plată

Procedura ordonanţei de plată este o altă procedură specială, derogatorie de la dreptul comun şi este reglementată de noul Cod de procedura civilă în art. 1013-1024.
Această procedură specială se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile constând în obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist şi o autoritate contractantă sau între profesionişti şi consumatori, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

Condiţii

Spre deosebire de procedura pentru cererile de valoare redusă, ordonanţa de plată specifică clar că priveşte doar creanţele, acestea trebuie să rezulte dintr-un contract, înscris, statut, regulament etc., şi bineînţeles, introduce condiţia caracterului cert, exigibil şi lichid al acestora.

Somarea debitorului

Somarea debitorului constituie o ultimă încercare din partea creditorului de a-şi recupera creanţa evitând un proces. Somaţia se comunică prin executor judecătoresc sau prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire cu conţinut declarat.
Debitorul este somat să achite debitul în termen de 15 zile de la primirea somaţiei, în caz contrar creditorul fiind îndreptăţit să introducă cererea pentru ordonanţa de plată.
Termen

Termenul de introducere a acţiunii este tot de 3 ani.

Competenţa

Competenţa se determină atât după calitatea părţilor, sediu/domiciliu, cât şi după valoarea obiectului cererii.

Timbrare

Taxa judiciară de timbru este fixă, având o valoare de 150 lei.

Procedura de judecată

Obligatoriu, la cerere se anexează pe lângă înscrisurile doveditoare ale susţinerilor creditorului şi dovada comunicării somaţiei către debitor.

Întâmpinarea

În ce privelte întâmpinarea e foarte important de reşinut cp întâmpinarea se poate depune cu cel puţin 3 zile înainte de prima zi de judecată, dar nedepunerea să poate fi considerată de instanţă că o recunoaştere a pretenşiilor creditorului. Totodată, doar prin întâmpinare poate contesta debitorul creanţa, propune probe şi invocp excepţii.
Aceste aspecte sunt utile de ştiut şi de către creditor care în cazul în care debitorul nu va depune întâmpinare, poate solicita instanţei să numai accepte probele sau excepţiile ulterioare invocate de debitor.

Probele

Probele în materia ordonanţei de plată, nu sunt doar înscrisurile, părţile putând să dea explicaţii sau lămuriri instanţei cu privire la susţinerile lor, acestea fiind singurele probe admisibile.
În situaţia în care se consideră că trebuie administrate şi ar putea fi admise şi alte probe în afara de înscrisuri şi explicaţii ale părţilor, cererea va fi respinsă, iar reclamantul are la îndemâna procedură de drept comun pentru a-şi valorifica pretenţiile.

Termen de soluţionare

Termenul de soluţionare al cererii întemeiate pe această procedură nu poate depăşi 45 de zile, neintrând în calculul termenului perioada necesară pentru comunicarea actelor de procedură şi întârzierea cauzată de creditor, inclusiv ca urmare a modificării sau completării cererii.

Soluţiile instanţei

Instanţa poate respinge cererea creditorului sau o poate admite, caz în care emite ordonanţa de plată. Este posibilă şi emiterea unei ordonanţe de plată parţiale, doar pentru o parte din creanţă.
În situaţia emiterii ordonanţei de plată termenul în care debitorul este somat să-şi îndeplinească obligaţia de plata nu va fi mai mic de 10 zile, dar nici mai mare de 30 zile, decât dacă părţile convin pentru un alt termen.
Ordonanţa se va înmâna părţii prezente sau se va comunica fiecărei părţi de îndată, potrivit legii.

Căile de atac

Calea de atac împotriva ordonanţei de plată este cererea în anulare şi se poate exercita în termen de 10 zile de la comunicare atât de către debitor, cât şi de creditor.
Cererea în anulare nu suspendă executarea, ordonanţa de plată fiind titlu executoriu. Cererea în anulare se soluţionează de către instanţa care a pronunţat ordonanţa de plată, în complet format din 2 judecători.
Se timbrează cu jumătate din taxa de timbru prevăzută pentru acţiunea principală, respectiv 75 lei. În situaţia promovării unei cereri în anulare, instanţa o poate respinge sau admite, iar hotărarea instanţei este definitivă.

(P) Cabinet de avocat Coltuc
www.coltuc.ro
av. COLTUC MARIUS

Leave a Comment