Potrivit noilor prevederi legislative, de la 1 ianuarie dispare alocația pentru susținerea familiei (ASF). În locul acesteia s-a introdus un venit minim de inserție (VMI), format în urma cumulării ASF cu venitul minim garantat (VMG). Până la sfârșitul anului trecut cei care se încadrau în condiții primeau ASF și VMG pe cupoane separate. Începând din acest an, se vor primi banii pe un singur cupon, prima plată către beneficiari urmând să se facă în ultima săptămână din luna ianuarie. În aceste zile, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Sălaj (AJPIS Sălaj) primește de la primăriile din județ listele cu cei care vor încasa aceste ajutoare. Cu privire la avantajele introducerii VMI în plată, Mircea Pop – directorul AJPIS Sălaj ne-a comunicat că „pentru viitorii beneficiari introducerea acestui ajutor nou aduce cu sine un avantaj legat în special de condițiile mult mai permisive pentru a putea beneficia de acest ajutor de stat. Din punct de vedere matematic, prin cumularea ASF și VMG, sumele financiare alocate vor fi cam tot aceleași. Estimăm că numărul beneficiarilor la nivel de județ va crește o dată cu aprobarea noilor condiții de aplicare”. Deși 90% din cei care primesc acești bani sunt beneficiari fideli, numărul beneficiarilor variază de la o lună la alta, ținând cont că unele persoane pleacă în străinătate pentru munca sezonieră, alte persoane aleg să-și mute domiciliul în alte județe, un alt motiv putând fi și decesul unor persoane. Din datele oferite de Conducerea AJPIS Sălaj, la nivel de județ avem lunar circa 3000 de familii care supraviețuiesc cu ajutorul acestui sprijin financiar. Cei interesați de aceste fonduri își depun dosarul la primării, iar centralizatorul operat la nivel local ajunge la AJPIS Sălaj care realizează plățile în fiecare lună.
Acest sprijin este destinat familiilor cu venituri reduse, inclusiv celor monoparentale, care au în creștere și în îngrijire copii în vârstă de până la 18 ani. Prin urmare, valoarea acestui ajutor de stat este direct influențată de numărul membrilor familiei care îndeplinesc condițiile stabilite, precum și de nivelul veniturilor obținute.
[…] Potrivit noilor prevederi legislative, de la 1 ianuarie dispare alocația pentru susținerea familiei (ASF). În locul acesteia s-a introdus un venit minim de inserție (VMI), format în urma cumulării ASF cu venitul minim garantat (VMG). Până la sfârșitul anului trecut cei care se încadrau în condiții primeau ASF și VMG pe cupoane separate. Începând din acest an, se vor primi banii pe un singur cupon, prima plată către beneficiari urmând să se facă în ultima săptămână din luna ianuarie. În aceste zile, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Sălaj… Citeste mai mult […]