Prinţul Charles promovează turismul românesc: „Acum este momentul ideal să ne redescoperim rădăcinile”

Prinţul Charles promovează turismul românesc şi, într-un nou film publicat pe reţelele de socializare, el recomandă petrecerea vacanţelor în ţară, „acest colţ unic în Europa”, potrivit News.ro

„De la prima vizită, în urmă cu peste 20 de ani, am ajuns să cunosc şi să apreciez atât de multe în România”, spune moştenitorul coroanei britanice.

El vorbeşte despre moştenirea istorică, biodiversitate, colecţiile muzeelor din Bucureşti şi spune că sunt multe locuri din România pe care vrea să le exploreze.

„România este o ţară uimitor de diversă. O atât de bogată diversitate naturală şi culturală sub acelaşi drapel e remarcabilă şi este una dintre caracteristicile care fac din România acest colţ unic în Europa”.

În contextul actual, mai spune prinţul Charles, turismul a fost grav afectat. „Timpul petrecut acasă oferă nenumărate ocazii minunate de a explora şi descoperi. Acum este momentul ideal să ne redescoperim rădăcinile şi să refacem legătura cu moştenirea noastră (…) România ocupă un loc deosebit în inima mea. Îl număr printre strămoşii mei pe Vlad Ţepeş, ceea ce ar putea explica de ce, de fiecare dată când vin în vizită, o parte din mine se simte acasă”.

În final, el a asigurat că va face tot posibilul să pledeze pentru importanţa protejării şi sărbătoririi comorilor unice ale României. „Îi încurajez pe toţi românii să redescopere bogăţiile de necrezut care se află între graniţele admirabilei voastre ţări”.

Sursa: www.bursa.ro

Leave a Comment