Primarul Zalăului s-a întâlnit cu reprezentanții asociațiilor de proprietari

Primarul Ionel Ciunt, administratorul public Călin Forț și reprezentanţi ai Primăriei Zalău s-au întâlnit miercuri, 6 septembrie, cu conducerile Asociațiilor de proprietari din municipiu.
Cu acest prilej, au fost discutate aspecte privind colaborarea instituției cu aceste asociaţii; rolul și avantajele pe care le presupune constituirea unei asociații de proprietari, organizarea și funcționarea acestora, precum și drepturile și responsabilitățile ce decurg din această calitate. De asemenea, li s-au adus la cunoştinţă obligațiile pe care le au organanizaţiile de proprietari vizavi de întreținerea condominiilor și curățenia din jurul blocurilor, prevederile Programului Operațional Regional 2014-2020 privind reabilitarea termică a blocurilor de locuințe, dar și alte probleme de interes general.
Primarul municipiului a punctat scutirile de impozite pentru clădiri de care pot beneficia locuitorii urbei şi modul în care aceştia pot beneficia de respectivele facilități.


„A fost o întâlnire benefică pentru ambele părți, asociațiile de proprietari primind informații concrete și complete, iar reprezentanții administrației publice locale luând act de o parte din lucrările urgente care trebuie efectuate în municipiu”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Zalău.

One Thought to “Primarul Zalăului s-a întâlnit cu reprezentanții asociațiilor de proprietari”

  1. Anonim

    si totusi nimeni nu vede ce mizerie lasa in urma lor, chiar cei de la CITADIN ! uitati-va pe unde au avut lucrari si vedeti cum au ramas drumurile, trotuaorele si mai ales spatiile verzi. Si asta nu pe boulevard unde vede primaruil, ci intre blocuri !

Leave a Comment