După lupte „seculare”, care au durat exact trei zile şi tot atâtea nopţi, iată că dorinţa firească a locuitorilor din Jibou e pe cale să se îndeplinească sau, mai precis, să se aprindă. Conform spuselor primarului Eugen Bălănean – răsucite pe ultima sută de metri în cu totul alte publicaţii decât în cea în care a pornit subiectul – luminiţele şi beteala se vor aşterne, începând cu 20 decembrie, peste trotuarele şi străzile dezolant de „decolorate” din Jibou.
Suntem convinşi că decizia nu vine nici pe departe în urma sesizărilor, cu nemiluita, făcute la redacţie de către jibouani, a articolelor publicate de cotidianul nostru sau a isteriei fără precedent generate pe reţelele de socializare şi, totodată, pe site-ul nostru (www.magazinsalajean.ro). Nici vorbă! Decizia primarului Bălănean este pur şi simplu o coincidenţă sau, mai grav, să credem altceva decât ultimele lui declaraţii ar fi o nedreptate, o răutate gratuită! Doar că ceea ce ne-a fost nouă declarat de către primarul din Jibou, în urmă cu câteva zile, rămâne înregistrat şi, evident, nu se mai pupă nici în vise cu ceea ce spune el, recent, într-o altă publicaţie sălăjeană, care nu avea nici în clin, nici în mânecă, cu subiectul. Dar, aşa cum îi stă bine unui primar de oraş, în anul de graţie 2014, după 25 de ani de la eradicarea comunismului în România (în Primăria Jibou se pare că nu s-a auzit încă despre acest lucru), în loc să-şi repare greşeala la locul „crimei”, dl. Bălănean a preferat să dea bir cu fugiţii şi să se adreseze altor jurnalişti, probabil ştiind că alte publicaţii înghit găluşca fără să crâcnească. Ceea ce s-a şi întâmplat.
Pentru binele jibouanilor, totuşi, până la urmă nu putem decât să aplaudăm decizia primarului Bălănean, de a drege busuiocul pe ultima sută de metri, subliniind totodată faptul că, dacă unii au uitat să-şi tragă ceasul de mai bine de un sfert de secol, majoritatea locuitorilor oraşului Jibou – odată cu reacţiile pe care le-au avut – au dat dovadă de iniţiativă şi spirit democratic, astfel că, până la urmă, au reuşit să pună cu botul pe labe autorităţile locale. Este victoria jibouanilor, a celor care nu s-au dat bătuţi până nu şi-a văzut oraşul aliniindu-se la nivelul celorlalte localităţi sălăjene, unde bucuria Sărbătorilor de Iarnă este exprimată firesc, ea fiind reflectată în special de ochii fericiţi ai celor mici.
Aşadar, să vină lumina Sărbătorilor şi la Jibou!
cenzurati si voi?de ce nu arata comentariile??
decat sa puna mai bine sa faca altceva cu banii aia. Ceva folositor orasului.
:)) o sa faca si ceva folositor..multi viteji dupa razboi se arata
poate nu mai are bani domnul primar
Locuri de munca absolut serioase! Nu ezitati ! Castigati bani lucrand comod, 3 ore pe zi, ca operator online. Detalii, trimitind Info la adresa de email:vioricaflorea53@gmail.com
UN escroc ca BALA , RUSINE CIOBANULE,,,
Oferta noua de lucru la domiciliu! Oferta este acum un fenomen, pentru ca tot mai multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! Oferim pe loc contract legal si dovada platii! Au fost acordate deja primele castiguri! NU e MLM si nici NU e joc piramidal! Veti castiga 300 dolari lunar, cu o munca de 3 ore pe zi, ca operator online! Pentru detalii mai multe, trimiteti textul ”Info” la adresa de email:tabyta_olympya2000@yahoo.com
Cea mai serioasa oferta de lucru! Aceasta oferta s-a transformat deja intr-un fenomen, datorita seriozitatii noastre! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: ioanheredea@yahoo.com
CURAND NE LUAM ORASUL INAPOI
…ce atatea luminite ca dupa cati gargauni are Bala Zorro in bostan apai numa licuricii ai mai lipsesc!…