O licitaţie publică va fi organizată de Primăria Zalău în vederea închirierii unui număr de 11 spaţii, în diverse locuri din municipiul Zalău, spaţii ce se doresc a fi „puncte de distribuţie a presei”. Licitaţia va avea loc în Sala Mică din cadrul Primăriei, la data de 23 februarie 2015, ora 10. Pot participa la această licitaţie persoanele fizice sau juridice interesate, atât cetăţeni români cât şi străini sau cetăţeni români cu domiciliul în străinătate.
Iniţiativa nu este însoţită de prea multe detalii, unul dintre ele ar fi, prin ce modalitate concretă se va desfăşura „distribuţia” ziarelor, atât timp cât discutăm de spaţii foarte mici, pe care vor putea fi amplasate nişte standuri sau cutii metalice, fără să existe un vânzător sau o casă de marcat. Desigur, dacă se va merge pe modelul „ia ziarul – bagă banul”, ceea ce pare un scenariu greu de pus în practică la noi, responsabilităţile aparţin nu Primăriei, ci câştigătorului licitaţiei. Asta presupune desigur şi corectitudinea oamenilor care vor plăti -sau nu, pentru ziarul ridicat. Dacă se va alege, de către eventualii câştigători, varianta automatelor asemănătoare celor care oferă sendvişuri şi răcoritoare, iar nu pare realizabil, ţinând cont cel puţin de preţul exorbitant al unui astfel de aparat. Destul de înceţoşată problema şi greu de imaginat cum vor funcţiona, concret, aceste puncte de distribuţie, însă dacă vor exista licitatori şi acţiunea va avea succes, vom reveni cu amănunte.
Ofertele se pot depune la sediul Primăriei până la data de 20 februarie, iar cei interesaţi pot achiziţiona Caietul de sarcini de la sediul instituţiei, contra sumei de 50 de lei.