Persoanele adulte cu orice grad de handicap ar putea beneficia de credit de la stat, în limita a 60.000 de euro, în cadrul unui program derulat prin Autoritatea Națională a Persoanelor cu Handicap, prevede un proiect legislativ depus recent la Senat.
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.448 din 6 decembrie 2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere în data de 5 iunie.
Proiectul prevede, de asemenea, noi drepturi pentru persoanele cu dizabilități – tratament balnear gratuit o dată pe an, accesul la transportul în comun sau la infrastructură, la clădirile și spațiile publice, norme europene existente deja în alte țări și pe care țara noastră va fi obligată să le pună în practică.
Potrivit proiectului, persoanele adulte cu orice grad de handicap vor beneficia de credit a cărui dobândă se suportă din bugetul de stat, prin transferuri de la bugetul Autorității Naționale a Persoanelor cu Handicap la bugetele direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului județene, respectiv locale, în baza unui contract privind angajamentul de plată al dobânzii pentru achiziționarea unei locuințe și pentru adaptarea acesteia conform nevoilor individuale de acces, precum și pentru achiziționarea unui singur autovehicul, cu condiția plății la scadență a ratelor creditului.
Pragul valorii creditelor acordate vor fi limitate la suma de 60.000 de euro pentru achiziționarea unei locuințe, 10.000 de euro pentru amenajarea locuinței în funcțiile de nevoile necesare și suma de 10.000 de euro pentru achiziționarea unui autovehicul.
În cazul achiziționării de autovehicule adaptate special pentru transportul persoanelor cu dizabilitate, dependente de scaunul cu rotile, valoarea creditului nu poate depăși 20.000 de euro. Perioada de rambursare pentru aceste credite va fi de 30 de ani pentru locuință, 15 ani pentru autovehicul și 10 ani pentru creditul pentru amenajarea locuinței.
Pentru a facilita accesul persoanelor cu handicap în clădirile și spațiile publice, autoritățile, furnizorii de servicii sociale, precum și reprezentanții societății civile vor avea obligația să promoveze și să respecte și să garanteze toate drepturile persoanelor cu handicap, conform convențiilor internaționale. Astfel, fiecare clădire publică va fi prevăzută încă din faza de construcție cu accesul persoanelor cu dizabilități. În privința transportului și a infrastructurii, toți operatorii de taxi vor fi obligați să dețină măcar o singură mașină cu scaun cu rotile, adaptat nevoilor persoanelor cu handicap.
De asemenea, potrivit proiectului, persoanele cu orice tip de handicap vor beneficia de gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet interregio cu regim de rezervare la clasa a II-a, cu autobuzele, cu navele pentru transport fluvial și cu avionul pentru transportul aerian, pentru 12 călătorii dus-întors pe anul calendaristic.
De toate aceste drepturi vor beneficia atât persoanele cu handicap, cât și însoțitorii și asistenții personali ai acestora.
Nu în ultimul rând, persoanele cu dizabilități vor beneficia de un bilet gratuit de tratament balnear, în cursul unui an, sau un tichet valoric echivalent cu cel decontat de Casa de Pensii pentru un sejur balnear privat, pe teritoriul țării.