Populaţia după domiciliu a fost de 21,92 milioane de persoane, la 1 ianuarie 2023, în scădere cu 0,4% faţă de 1 ianuarie 2022, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate astăzi, potrivit Agerpres.
Potrivit INS, la 1 ianuarie 2023, populaţia după domiciliu din mediul urban a fost de 12, milioane de persoane, în scădere faţă 1 ianuarie 2022 (0,7%). Cea din mediul rural a fost de 9,617 milioane persoane, în scădere uşoară faţă 1 ianuarie 2022 (0,04%).
Populaţia feminină la 1 ianuarie 2023 a fost de 11,224 milioane persoane, în scădere cu 0,4% faţă de aceeaşi dată a anului precedent, iar aceeaşi evoluţie o înregistrează şi populaţia masculină, care a fost de 10,697 milioane persoane.
Procesul de îmbătrânire demografică a continuat în anul 2022, remarcându-se o scădere uşoară (de 0,2 puncte procentuale) a ponderii persoanelor tinere (0-14 ani) şi în acelaşi timp o creştere (de 0,4 puncte procentuale) a ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste) în totalul populaţiei, arată sursa citată.
Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 118,8 la 1 ianuarie 2022 la 122,6 persoane vârstnice la 100 persoane tinere la 1 ianuarie 2023. Vârsta medie a populaţiei a fost de 42,2 ani, cu 0,2 ani mai mare decât la 1 ianuarie 2022. Vârsta mediană a fost de 42,8 ani, în creştere cu 0,4 ani faţă de 1 ianuarie 2022.
La 1 ianuarie 2023, cea mai mare pondere în totalul populaţiei o deţinea grupa de vârstă 50-54 ani (8,5%). Aceeaşi grupă de vârstă a avut cea mai mare pondere şi în rândul persoanelor de sex feminin (8,3%), în timp ce în rândul persoanelor de sex masculin cea mai mare pondere a avut-o grupa de vârstă 45-49 ani (8,8%).
Totodată, ponderea grupei de 0-4 ani a fost de 4,6%, mai mică decât cea a grupelor de vârstă 5-9 ani (4,8%), 10-14 ani (5,1%) şi 15-19 ani (5,2%).
Datele privind populaţia după domiciliu la 1 ianuarie 2023 vor fi disponibile până la nivel de localitate (municipiu, oraş şi comună), în baza centrală de date a INS – BCD, începând cu 15 mai 2023.
Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro