Consilierii municipali au aprobat, luni, solicitarea sindicatului ”Lex Com”, din cadrul Poliției Locale Zalău, de a mări numărul zilelor de concediu de odihnă acordat personalului instituției de ordine publică. Aleșii au ținut cont de o adresă a Inspectoratului Teritorial de Muncă Sălaj, prin care se confirmă dreptul polițiștilor locali de a beneficia de concediu de odihnă suplimentar din cauza condițiilor grele de muncă, dar și de un buletin de analiză eliberat de către Centrul Regional de Sănătate Publică Cluj din care rezultă ”o depășire a valorilor maxime admise privind câmpurile electromagnetice de radiofrecvență și microundă”. Astfel, începând cu acest an calendaristic, polițiștii locali cu o vechime mai mică de zece ani în muncă vor beneficia de 27 de zile de concediu de odihnă, iar cei cu o vechime mai mare de zece ani vor avea dreptul la 31 de zile de concediu de odihnă.
Proiectul de hotărâre a născut și ample discuții. Consilierul PDL Adrian Margin a cerut explicații referitoare la impactul acestor zile suplimentare de concediu asupra fondului de salarii și a întrebat de ce nu se folosesc stații de emisie-recepție cu mai puține radiații. În replică, Călin Horvat, directorul Poliției Locale Zalău, susține că ”atât jandarmii, cât și polițiștii beneficiază tot de șase zile suplimentare de concediu, iar fondul de salarii nu va fi afectat”. De asemenea, șeful polițiștilor locali deplânge salariile mici din cadrul instituției, în medie de 750-800 de lei. Pe lângă zilele suplimentare de concediu, polițiștii locali beneficiază și de un spor salarial de 10 la sută, în valoare de aproximativ 80 de lei, din cauza radiațiilor la care sunt expuși.
la ce radiatii sunt expusi? de radiattile prostiilor ?
aceleasi radiatii la care sunt expusi si politistii si jandarmii ,care chiar afecteaza tiroida incarcata radioactiv de la Cernobil doar ca tu esti ingrant si nu stii