Sindicaliștii din Poliție ies în stradă, la proteste, în fața sediului Ministerului Finanțelor. Timp de trei zile, în perioada 9-11 august între orele 10 și 12, polițiștii vor picheta instituția condusă de Adrian Câciu, solicitându-și drepturile.
Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România (FSNPPC) a anunțat printr-un comunicat de presă că solicită, între altele, punerea în aplicare a Legii-cadru a salarizării, acordarea unor sporuri prevăzute de lege, actualizarea şi recalcularea pensiilor militare de stat. „Dacă nu vom avea un răspuns pozitiv din partea Guvernului, vom extinde manifestările, în mod legal, la nivel naţional, recurgând la acţiuni de protest inedite. (…). Drepturile poliţiştilor, personalului contractual şi cadrelor militare în rezervă/retragere (pensionarilor MAI) sunt în continuare sfidate de către factorii politici şi guvernamentali decizionali, fapt pentru care începem seria protestelor în stradă”, se menționează în comunicatul SNPPC. Potrivit sursei citate, până în prezent, sindicaliștii au încercat mai multe negocieri cu reprezentanții guvernului și ai parlamentului. Dar, acuză ei, de fiecare dată, au fost pasați de la o instituție la alta fără să li se rezolve problemele. „Am încercat diverse forme de negociere: le-am transmis, tuturor, revendicări scrise, am avut întâlniri directe şi şedinţe de dialog social cu prim-ministrul Guvernului României, cu toate partidele din Coaliţie, cu preşedinţii Camerelor parlamentare şi cu parlamentari din comisii de specialitate, cu miniştrii MAI şi ai altor ministere decizionale, dar revendicările noastre legitime şi soluţiile acestora au fost pasate, permanent, de la unii, la alţii”, se menţionează în comunicat.
Revendicările sindicaliștilor din poliție
Printre revendicările sindicaliștilor din poliție se numără aplicarea Legii-cadru a salarizării nr.153/2017 – Anexele VI şi VIII, referitoare la militari, poliţişti şi personal contractual, anexe care privesc in integrum familia ocupaţională bugetară Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională. De asemenea, pe lista cererilor sindicale se mai află acordarea unor sporuri prevăzute de lege, dar lăsate în aria de aplicare (subiectivă) a ordonatorilor de credite. Un exemplu în acest sens este sporul pentru suprasolicitare neuropsihică, având drept scop eficientizarea Poliţiei judiciare. Acest spor, se arată în comunicatul FSNPPC, că „este aplicat discreţionar în MAI, la nivel minimal, deşi Legea-cadru nr. 153/2017 îi dă dreptul ministrului să ridice cuantumul acestuia la 25 la sută. Dacă nu vom avea un răspuns pozitiv din partea Guvernului, cât mai urgent, vom extinde manifestările, în mod legal, la nivel național, recurgând la acțiuni de proteste inedite. Pentru că ne-a ajuns cuțitul la os!”.
Și pensionare pe la 30-35 de ani, nu la adânci bătrâneți, la 42 de ani!
[…] Sindicaliștii din Poliție ies în stradă, la proteste, în fața sediului Ministerului Finanțelor. Timp de trei zile, în perioada 9-11 august între orele Citeste mai mult […]
sunt locuri libere in constructii