Toamna care ne-a luat pe nepăregătite în acest an prefigurează deja o iarnă care ne va găsi, cu siguranţă, la fel de nepregătiţi, cel puţin la nivelul înalt al autorităţilor. Având în vedere faptul că pe multe drumuri se circulă deja în condiţii de iarnă, anvelopele specifice acestui anotimp trebuie să fie deja pregătite şi gata de a fi montate pe autovehicul. Mulţi şoferi nu cunosc cu certitudine perioada în care montarea acestor cauciucuri este obligatorie. Potrivit Codului rutier, “cauciucurile de iarnă nu sunt obligatorii din 1 noiembrie, (aşa cum prevede legislaţia în unele state UE), dar sunt obligatorii chiar şi în octombrie (sau în orice altă lună a anului) în cazul în care se circulă pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei”.
Codul Rutier ne anunţă că anvelopele de iarnă sunt obligatorii din momentul în care începe să ningă, indiferent de perioadă, cât timp este carosabilul acoperit de zăpadă. Obligativitatea dotării maşinilor cu cauciucuri de iarnă nu depinde de un anumit interval de timp, ci de condiţiile meteo. Potrivit statisticilor, măsura dotării autovehiculelor cu anvelope de iarnă, adecvate vremii, este pe deplin justificată, numărul accidentelor rutiere survenite din această cauză fiind mai mic comparativ cu perioada în care cauciucurile de iarnă nu erau obligatorii.
Pe de altă parte, este extrem de important ca anvelopele să fie într-o stare bună, corespunzătoare, să nu prezinte urme de uzură ori defecţiuni. Sigur că sunt de preferat <<gumele>> noi, însă mulţi şoferi nu îşi permit achiziţionarea acestora, preţul acestora fiind unul mare, în aproape toate cazurile. Dacă anvelopele second hand reprezintă opţiunea majorităţii şoferilor, poliţiştii rutieri avertizează că acestea pot avea multe vicii ascunse, costurile pe care le-am putea plăti în cazul în care acestea devin cauza unui eveniment rutier fiind cu mult mai mari decât acelea pe care le-am achita la achiziţionarea unui set de cauciucuri noi. Amenzile nu sunt nici ele de neglijat, sancţiunea aplicată şoferilor care circulă pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, cu anvelope de vară (sau chiar cu anvelope de iarnă care nu corespund tehnic şi calitativ) este între 9 şi 20 de puncte de amendă, acestea fiind echivalente cu o sumă cuprinsă între 810 şi 1.800 de lei.
Conducătorii auto respectivi riscă să rămână temporar şi fără certificatul de înmatriculare al maşinii, însă consecinţele pe care le pot aduce cauciucurile necorespunzătoare pot fi de multe ori unele cu mult mai grave decât pierderile băneşti suferite prin achitarea unei amenzi.
Ce sunt ălea ,,carnete de amenzi,,nenea ziaristu ?