Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, împreună polițiștii din cadrul Biroului Rutier sprijiniți de reprezentanții Registrului Auto Român au desfășurat, joi, pe raza județului, o acțiune de control în trafic ce a avut ca scop reducerea cauzelor generatoare de accidente rutiere produse pe fondul defecțiunilor tehnice ale autovehiculelor. Echipele de control au verificat, în special, buna funcţionare a autovehiculelor din punct de vedere tehnic, concordanţa datelor înscrise în certificatul de înmatriculare cu caracteristicile tehnice, precum şi valabilitatea inspecţiei tehnice periodice şi a asigurării obligatorii. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 34 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 17.400 lei. De asemenea, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 14 certificate de înmatriculare pentru starea tehnică necorespunzătoare a autoturismelor și un permis de conducere. Pentru siguranța călătoriilor dumneavoastră, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj vă solicită ferm să nu circulați cu autoturismul dacă acesta prezintă defecţiuni ale mecanismului de frânare, ale sistemului de direcţie, precum şi a instalaţiei de iluminare și semnalizare. Atenţie la data de expirare a inspecţiei tehnice periodice a autovehiculului dumneavoastră. Verificați valabilitatea poliţei de asigurare obligatorie pentru răspundere civilă auto.