Monitorizarea depozitelor de deșeuri a fost inclusă, zilele trecute, în lista de atribuții și control a poliției locale. Atribuțiile poliției locale în domeniul protecției mediului vor include și monitorizarea depozitelor de deșeuri, în scopul prevenirii declanșării unor incendii cu consecințe grave pentru viața oamenilor, mediu și bunuri materiale. Măsura a fost aprobată de Guvern, la sfârșitul săptămânii locale, printr-o Ordonanță de urgență care completează art. 9 din Legea poliției locale nr. 155/2010.
„Situația extraordinară care a determinat promovarea actului normativ este reprezentată de incendiul recent la depozitul de deșeuri din Măldărești, județul Vâlcea, și de riscul ca acest tip de incident să se producă și în alte județe. Totodată, s-a avut în vedere evitarea sancționării României de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), în contextul deciziei Comisiei Europene (CE) de a sesiza această instituție pentru neîndeplinirea, de către țara noastră, a obligației de a închide depozitele de deșeuri neconforme, potrivit prevederilor Directivei 1999/31/CE” se arată într-un comunicat remis redacției noastre de Biroul de presă al Executivului României.
LA GROAPA DE GUNOI CU EI CA NUMA ACOLO SUNT BUNI, DACA TOT LE-O MARIT SALARIILE
sa mori tu !
si ce sa faca acolo? sa te scoata afara de gunoi?
LA GUNOAIE CU VOI RATATILOR , BOSCHETARILOR, ANALFABETILOR