Unul dintre cele mai importante planuri ale lui Nicolae Ceaușescu ar fi putut schimba destinul județului Sălaj

După aproape 30 de ani de la evenimentele din Decembrie 1989, județul Sălaj nu se poate mândri cu vreo realizare “epocală” în privința infrastructurii rutiere. Nici măcar cu o centură a Zalăului nu ne putem lăuda- considerând că acesta ar putea fi vreodată un motiv de laudă – pentru că, vedem bine, proiectul ce conține câțiva kilometri de centură este încă în faze care nu ne lasă să sperăm la o apropiată… inaugurare. Același lucru este valabil, așa cum se știe, și pentru celelalte regiuni din țară. Suntem unici în Europa prin acest record rușinos, în timp ce țări precum Ungaria, Serbia, Slovacia, Bulgaria ori Albania, ne-au luat-o înainte la toate capitolele, inclusiv la unul dintre cele mai importante – infrastructura rutieră, în special construirea de autostrăzi. Nu am reușit în trei decenii să avem măcar o autostradă finalizată, cu atât mai puțin una care să traverseze Transilvania și partea de nord-vest a țării. În plan general, anul 2019 care este pe cale să se încheie, a fost la fel ca și ceilalți: un an ratat în această privință, cu mici excepții și bucăți construite la această autostradă măreață. Zeci de mii de români au ajuns în spitale, grav răniți în urma accidentelor cauzate de infrastructura rutieră dezastruoasă și alte mii au sfârșit tot din această cauză. Responsabil pentru toate aceste tragedii este statul român.

Din punct de vedere al “marilor proiecte” de infrastructura rutieră, în acest moment sunt ăn execuție 193 de kilometri de autostrăzi pe întreg cuprinsul țării. dacă e mult ori e puțin, judecați singuri. Între timp, lucrările la unele autostrăzi, cum ar fi “Autostrada soarelui”, scot la iveală adevărate dezastre, asfaltul fiind după doar câțiva ani plin de gropi ori surpat pe porțiuni generoase de carosabil. O singură cifră devine edificatoare pentru tot ceea ce s-a întâmplat la capitolul autostrăzi, în România ultimilor ani: doar din 2005, până în 2017, statul a cheltuit la capitolul infrastructură/autostrăzi, pe investiţii din buget (cheltuieli de capital) 245 de miliarde de lei (54 de miliarde de euro, la cursul actual) și cu toate acestea, România nu are nici astăzi o autostradă întreagă, complet finalizată care să nu aibă deja probleme (vezi autostrada Soarelui, autostrada București Pitești). n România postdecembristă s-a tot vehiculat  termenul ”autostrăzi de hârtie”. Acestea sunt proiecte de drumuri de mare viteză care au tocat milioane peste milioane de euro sub formă de studii de fezabilitate, fără a se materializa aproape nimic în teren. Ei, bine, aceste studii de fezabilitate erau gata încă de pe timpul lui Ceaușescu. Au fost doar făcute dispărute de la firma de stat care le-a realizat în 1968 și trecute dintr-o mână ”privată” în alta, pe bani publici. Așadar, sute de milioane de euro aruncați pe fereastra patriei sau în buzunarele mahărilor cu funcții, în concluzie – o adevărată catastrofă economică, poate cea care a înregistrat cele mai mari pierderi financiare sau “volatilizări” de fonduri, după evenimentele din 1989. 

Autostrada “Ardeal” rebotezată în Autostrada “Transilvania”

Autostrada Transilvania rămâne un vis pentru sălăjeni, dar și pentru românii care vor să străbată centrul și nord-vestul țării, aceste zone având poate cel mai mare grad de atracție, din toate punctele de vedere: al oportunităților profesionale, ca nivel de trai, turism, perspective, posibilități de recreere și distracție precum și organizarea de evenimente, viață culturală etc. Evident, Sălajul iese oarecum din acest context fericit grație lipsei totale de interes din partea celor care conduc județul și municipiul, orașele sălăjene și municipiul Zalău fiind situate la marginea dezastrului din toate punctele de vedere enumerate mai sus. Sunt orașe, evident, și comune din care toată lumea fuge, toți tinerii pleacă, orașe în care în afară de slujblele de la biserici și discursuri ale oficialităților, nu se întâmplă nimic. Județul nostru are, totuși, un singur mare noroc: cel geografic, fiind parte de legătură într-un triunghi al județelor prospere și o punte importantă către ieșirea din țară ori către partea de nord și nord-vest a țării. Lucrurile nu au stat însă așa în vremurile comunismului.

Cu toate restricțiile, neajunsurile și greșelile mari ale acestui sistem, Ceaușescu a avut și planuri care, dacă ar  fi fost duse la bun sfârșit, ar fi însemnat o altă viață pentru sălăjeni și o altă soartă a acestui județ, față de cea de astăzi. Poate alte oportunități sociale, profesionale, un alt nivel de trai. Ceaușescu a săpat în piatră seacă și a făcut drumuri pe care astăzi dronele le filmează, iar vlogării le postează cu mare mândrie pe site-uri, spre uimirea planetei. Prin sacrificiul lor – de multe ori suprem -muncitorii și inginerii au făcut cu decenii în urmă lucruri uimitoare, aproape perfecte, care și astăzi sunt la fel ca atunci. Drumuri durabile, de calitate, lucrări care astăzi le sunt pur și simplu străine celor care se ocupă de infrastructura rutieră. Ceaușescu a avut un plan grandios pe care însă nu a mai apucat să îl finalizeze. Acesta intenţiona să construiască peste 3.200 de kilometri de autostrăzi în România, însă, până la evenimentele din Decembrie 1989, a reuşit să finalizeze doar 113 kilometri: 96 de kilometri pe ruta Bucureşti-Piteşti, respectiv 17 kilometri pe ruta Feteşti-Cernavodă. Foarte puţin, fireşte, comparativ cu avântul pe care aceste proiecte l-au luat, încă de la începutul anilor ‘70.

Dezvoltarea schimburilor economice, a turismului, creşterea continuă a traficului rutier l-au pus pe gânduri pe Nicolae Ceauşescu, acesta anticipând corect faptul că autostrăzile vor reprezenta şi în România soluţia optimă ce trebuia adoptată, indiferent de costurile – uriaşe, costuri care ar fi sărăcit acut vistieria ţării. În perioada 1967-1970 au fost întocmite primele proiecte privind o reţea de autostrăzi cu o lungime cumulată de circa 3.200 de kilometri, un proiect uriaş, însă deloc imposibil de realizat având în vedere construcţiile şi proiectele care stau dovadă, realizate ulterior, în perioada 1970 -1989, proiecte care au demonstrat că, cel puţin în materie de construcţii, în România se făcea totul ca la carte. Şi nu se fura ori, în cazul în care mai existau şi hoţii, acestea erau de calibru mai mic iar cei depistați erau condamnați la ani grei de închisoare. Evaziunile fiscale și deturnările de fonduri, furtul de ban public reprezentau cazuri destul de rare în acei ani iar cei care au săvârșit astfel de fapte au sfârșit, nu de puține ori, primind pedeapsa capitală. 

După 50 de ani

Proiectele întocmite vizau construcţia unor tronsoane care să lege vestul de est, dar şi nordul de sudul ţării. De asemenea, pe harta proiectelor de autostrăzi apăreau şi rute care se suprapun destul de bine cu Coridoarele IV, respectiv IX de autostrăzi de astăzi sau cu celebra autostradă Transilvania. Totodată, în planuri era inclusă şi o autostradă care să traverseze sudul ţării, de la Vama Veche, până la Constanţa, via Bucureşti, Craiova, Drobeta-Turnu Severin până la Timişoara. Planurile lui Ceauşescu cuprindeau şi Sălajul, pe o porţiune situată pe toată partea de sud a judeţului, suficient de generoasă cât să schimbe nu doar configuraţia hărţii drumurilor din judeţ cât mai ales să deschidă oportunităţi economice, industriale, turistice pe care nici acum, după aproape 50 de ani de când ideea a fost creionată, nu le avem. Fostul conducător cunoștea foarte bine potențialul județului nostru, fiind conștient că atât așezarea geografică, aducătoare de beneficii din multe puncte de vedere, cât și hărnicia și determinarea sălăjenilor, pot reprezenta o rampă excelentă de lansare a economiei românești și o insignă strălucitoare pe porțiunea de Vest a țării.

Nicolae Ceauşescu a vizitat în mod oficial judeţul Sălaj de cinci ori, din 1967 și până în 1989, în trei rânduri înnoptând la Zalău, la casa de protocol transformată astăzi în grădiniță. Vizitele lui au fost însă mai multe, fostul președinte traversând sau poposind în Sălaj demai multe ori, în evenimente sau acțiuni cu caracter privat. Ultima vizită a fostului dictator în judeţul Sălaj a avut loc în toamna anului 1986, atunci când – spun martorii la eveniment – ar fi fost adus în discuţie inclusiv proiectul acestei autostrăzi care ar fi traversat Ardealul şi ar fi străbătut şi judeţul Sălaj. Ceaușescu le-a vorbit sălăjenilor de la balconul clădirii Prefecturii, spunându-le că Sălajul va ajunge în câțiva ani, prin proiectele ce erau pregătite a se derula, un județ strategic, un important centru industrial la nivel național dar și internațional prin specificul industrial unic, fiind amintită și construcția autostrăzii care ar fi traversat toată partea de sud a județului. Amânată în mai multe rânduri, construcţia ar fi urmat să înceapă în primăvara anului 1990, după achitarea datoriilor externe – lucru pe care în vara anului 1989 Ceauşescu l-a şi dus la bun sfârşit cu un preț uriaș, plătit de noi toți.

Visăm în continuare la tuneluri pe sub Meseș

Astăzi, după 50 de ani de la punerea la punct a planurilor privind sistemul de autostrăzi din România, în Sălaj nu putem vorbi nici măcar în vise despre așa ceva. Se avansează idei și planuri care ne uimesc, cu un tunel nemaivăzut, săpat în inima Meseșului, cu câte patru benzi de circulație, planuri în care Sălajul nu mai crede și în care, după ultimele comunicate, nici autoritățile nu mai cred, acestea luând în calcul chiar renunțarea la tunel. Desigur, nu trebuie să ne lăsăm copleșiți de nostalgii „comuniste”, însă, priviți unde ne găsim astăzi: într-o “groapă” din punct de vedere social. educațional, politic etc, o groapă comună din care nu mai putem să ieșim, cu cele mai mici salarii din regiune, investiții jenante, de ochii lumii și toate având un singur scop – cel electoral – , proiecte mărunte, și acelea neterminate, zero proiecte de anvergură demarate, dar și cu un nivel de sărăcie nemaiîntâlnit în ultimii 30 de ani.  Cu ce ne putem lăuda noi, sălăjenii, în aceste trei decade? Ce putem menționa, notabil, în ultimii 10 sau 15 ani? Dar în ultimii aproape patru ani? Cu câteva lucruri ce pot fi apreciate, investiții și reparații, însă cu nimic substanțial, uriaș, cu adevărat remarcabil, pentru că pe fond, nu s-a schimbat nimic în Sălaj în ultimii patru ani așa cum nimic nu s-a schimbat, de fapt, în 30 de ani, o perioadă de timp cât aproape o jumătate de viață.