PFA-urile cu venituri mari, taxate in sistem real

PFA-urile cu venituri mari, taxate in sistem realMicii intreprinzatori care obtin peste 100.000 euro pe an ca persoane fizice autorizate nu mai pot opta pentru normele de venit.

Fiscul vrea sa elimine, treptat, toate exceptiile din reglementarile fiscale, astfel incat contribuabilii cu un anumit nivel al veniturilor sa ajunga sa plateasca impozite similare. In caz contrar, o anumita forma de organizare ar fi mai avantajata decat altele. Aceasta a fost logica specialistilor finantisti atunci cand au decis ca, din acest an, sa impuna persoanelor fizice autorizate (PFA) care inregistreaza venituri echivalente cu suma de peste 100.000 de euro sa treaca la impozitarea in sistem real, acestea nemaiavand dreptul sa opteze pentru varianta taxarii pe baza normelor de venit.

Impozit de cateva ori mai mare

Obligatia se refera la persoanele fizice care au obtinut, anul trecut, venituri brute din activitati independente de peste 100.000 de euro pe an, iar venitul net anual s-a determinat pe baza normelor de venit. Acestia sunt obligati sa treaca la determinarea venitului net anual in sistem real, pentru asigurarea unui tratament fiscal echitabil comparativ cu cel aplicat persoanelor juridice din categoria microintreprinderi.

Obligatia se aplica incepand cu anul fiscal urmator celui in care veniturile brute au depasit echivalentul sumei de 100.000 euro. De exemplu, in anumite localitati, normele de venit pentru 2012 pornesc de la 8.200 de lei pe an si pot ajunge pana la 25.000 de lei, in functie de activitate si de cartierul in care este desfasurata. Contribuabilul plateste un impozit de 16 la suta din aceasta suma, indiferent de venitul real realizat. Astfel, un PFA care avea anul trecut un venit brut de 100.000 de euro (circa 426.000 lei), dar platea impozit pe baza unei norme de venit de 8.200 lei, va trece la un impozit de cateva ori mai mare, care este, insa, greu de calculat din cauza cheltuielilor deductibile.

Impozitarea in sistem real presupune aplicarea cotei de 16 la suta asupra venitului net, care rezulta din scaderea contributiilor sociale si a cheltuielilor deductibile. Din pacate, autoritatile nu cunosc numarul exact al contribuabililor aflati in aceasta situatie, avand in vedere faptul ca sunt impusi pe baza normelor de venit, neavand obligatia conducerii evidentei contabile si declararii venitului brut realizat la nivelul unui an fiscal, sustin reprezentantii Fiscului.

Acestia fac cunoscut ca veniturile din activitati independente cuprind veniturile comerciale, veniturile din profesii libere si veniturile din drepturi de proprietate intelectuala, realizate in mod individual si/sau intr-o forma de asociere, inclusiv din activitati adiacente.

Leave a Comment