Peste 5,6 milioane de lei în amenzi la regimul circulației rutiere

Statistica sălăjeană pe linia abaterilor comise de conducătorii auto la regimul circulației rutiere pe drumurile sălăjene, nu arată foarte bine. Deși suntem printre județele cu cele mai puține evenimente rutiere grave (ținându-se cont și de numărul mai mic al populației județului, implicit și al conducătorilor auto) infracțiunile și contravențiile nu lipsesc din statistica perioadei pe care am traversat-o până acum, în 2017. Astfel, în perioada 1 ianuarie – 31 iulie,polițiștii rutieri au aplicat 23.829 sancțiuni contraventionale, din care 9.936 pentru nerespectarea regimului legal de viteza, 1.131 pentru abateri comise de pietoni, 312 pentru depășiri neregulamentare, diferența constituind alte abateri (neutilizarea centurii de siguranță, abateri comise de bicicliști și altele).

Valoarea sancțiunilor se ridică la 5.620.000 lei.

Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Sălaj, în perioada de referință au fost suspendate 1.071 permise de conducere și au fost retrase 424 certificate de înmatriculare.

 

 

One Thought to “Peste 5,6 milioane de lei în amenzi la regimul circulației rutiere”

  1. Anonim

    Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Sălaj, „Sistemul de monitorizare a traficului” din municipiul Zalau, nu a fost pus in valoare si nici nu o s fie pus vreodata, deoarece , este prea „performant, nu poate fi mituit, lucreaza 24 de ore pe zi, si cel mai grav, nu face diferente intre conducatorii auto”.
    Va puteti iimagina ce s-ar intampla daca doar radarele fixe ar functiona ?!? Cele 5 radare fixe ar face munca a 5 echipaje de politie, non-stop ! Dar sefii de la IPJ Salaj nu sunt de accord cu acest system ! Ei nu pot sa inteleaga ca un calculator sa amendeze pe toata lumea, indifferent de cine e soferul ! Ei nu sunt de accord ca unpolitist, un politician, un copil de bani gata, o amanta , etc sa fie amendati doar pentru ca au deposit limitat legala de viteza !

Leave a Comment