Persoanele cu handicap grav sau accentuat pot accesa credite de până la 10.000 de euro, fără să plătească dobândă. Banii pot fi folosiți pentru adaptarea locuințelor și autoturismelor, cu condiția ca aceștia să fie rambursați în cel mult zece ani. Pentru achiziționare de autovehicule adaptate special pentru transportul persoanelor netransferabile, dependente de scaunul cu rotile, valoarea creditului poate fi de maximum 20.000 de euro, iar perioada de rambursare trebuie să fie de 15 ani.
Persoanele cu handicap grav sau accentuat trebuie să întocmească o listă de documente pe care o vor depune la direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului (DGASPC) județene sau locale.
Lista de documente trebuie să conțină următoarele:
– cerere;
– copie de pe documentul care atestă încadrarea în gradul de handicap;
– copie de pe documentul de identitate;
– declaraţie pe propria răspundere referitoare la faptul că respectă prevederile Legii nr. 448/2006 şi că nu a mai beneficiat de acestea;
– declaraţie pe propria răspundere referitoare la faptul că va comunica DGASPC orice actualizare a certificatului de încadrare sau orice modificare a domiciliului.
M. S.
Și așa-zișii „ziariști” de la „Graiul Sălajului”, care au grave handicapuri de scriere în limba română, în special de acord și de punctuație. Or fi „achiziționat” diplomele pe la „Spiru Haret”.
Apă de ploaie că toată legea 4448/2006, trebuie sa lucrezi sau să ai 2 giranți salariați sau cu pensie de 1000 de lei.