Pericolul “Facebook”: date stocate pe vecie, termeni şi condiţii dificil de studiat, riscuri şi consecinţe

 

Asociaţia Pro Consumatori a făcut recent un studiu amănunţit privind condiţiile de înscriere şi utilizare în reţeaua de socializare Facebook, încercând să cuprindă în acest studiu riscurile şi consecinţele cu care utilizatorii se confruntă din momentul în care decide să îşi facă un cont pe celebra reţea virtuală de socializare, riscuri care, se pare, rămân acvtivate pentru totdeauna, indiferent dacă vom decide cândva să ştergem orice urmă a noastră pe această reţea. Evitarea înscrierii complete a datelor personale, de la numele complet şi până la date financiare ori cele privind activitatea noastră de zi cu zi, sunt printre primele şi cele mai importante măsuri de care trebuie să ţinem cont atunci când ne expunem existenţa şi persoana noastră ori a celor apropiaţi, din familie, lumii întregi, Facebook fiind cea mai mare reţea de socializare existentă la nivel mondial. Înainte de a expune constatările rezultate în urma studierii termenilor și condițiilor de utilizare a Facebook trebuie precizat că, indiferent de legislația care guvernează funcționarea Facebook Inc., se impune respectarea legislației fiecărei țări în care își desfășoară activitatea, inclusiv cea din România, în speță utilizatorul serviciului Facebook putând fi considerat un consumator de servicii, chiar dacă acestea sunt oferite în mod gratuit.

O primă constatare a analiştilor APC este cea privind dificultatea cu care termenii și condițiile de utilizare a Facebook-ului pot fi citite de către consumatori, în condițiile în care experții APC România au reușit să vizualizeze, să printeze și să analizeze nu mai puţin de 134 de pagini din termenii și condițiile de utilizare ale Facebook-ului, disponibile pe site-ul reţelei. Cine are timp, răbdare şi capacitate să înţeleagă întocmai, 134 de pagini de condiţii şi termeni de utilizare, cu subterfugiile, trimiterile la alte linkuri, ori alte capcane de acest gen? Nimeni sau aproape nimeni.

Zeci de pagini prin care rătăceşti ca într-o junglă

Greutatea accesării termenilor și condițiilor de utilizare a Facebook este dată și de trimiterea de la un link la altul și de imposibilitatea urmăririi acestora în mod cursiv, această metodă fiind descurajantă pentru consumatorii dornici să știe ce presupune crearea unui cont pe Facebook, dar și de natură a masca lipsa unei informări corecte și complete a utilizatorilor asupra drepturilor și obligațiilor lor. În acest context, este important de subliniat că, odată cu crearea unui cont, consumatorul aderă la termenii și condițiile de utilizare a serviciului, propuse în întregime de către Facebook  și, deci, își dă acordul asupra utilizării datelor sale personale de către Facebook Inc.

Oare câți din posesorii celor 8 milioane de conturi de Facebook din România au citit măcar 50 de pagini din termenii și condițiile impuse de Facebook? Oare știu consumatorii cum sunt utilizate datele lor personale, de cine sunt utilizate datele lor personale, cum pot fi șterse din baza de date, dar și cum pot influența acestea comportamentul social, economic și chiar politic al acestora? Acestea sunt întrebările pe care experţii APC şi le pun, şi la care mulţi dintre noi, utilizatorii, nu putem să dăm un răspuns ferm. O a doua constatare rezultată ca urmare a studierii de către experții APC România a termenilor și condițiilor este cea referitoare la vârsta minimă pentru crearea unui cont de Facebook. Vârsta de 13 ani permisă de Facebook pentru crearea și gestionarea unui cont (13 ani este vârsta minimă impusă prin legislația SUA privind protecția minorilor în mediul virtual, care guvernează funcționarea Facebook Inc.), nu poate fi considerată o vârstă potrivită, întrucât nu le oferă utilizatorilor o protecție specifică vârstei, minorii fiind expuși la o serie de pericole pe care aceștia nu le conștientizează. Un exemplu în acest sens este hărțuirea sau manipularea online, susțin experții APC România. „Cu toate că în România minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani pot încheia, fără acordul părinților, dar sub condiția de a nu aduce atingere intereselor acestora, anumite acte juridice, frecvente pentru nevoi obișnuite, cum ar fi cumpărarea de dulciuri sau rechizite școlare, se impune ca minorii de 13 ani care au cont de Facebook să fie supravegheați îndeaproape de părinți”, spun experţii.

Nimic nu se şterge, totul se foloseşte

O a treia constatare și cea mai dezbătută de utilizatori și de asociații pentru protecția consumatorilor din Europa, aflată și sub lupa Comisiei Europene,privește protecția datelor cu caracter personal. Crearea unui cont de Facebook presupune nu numai furnizarea datelor personale (nume/prenume, data nașterii, sexul, număr de telefon, adresă de email și parolă), ci și “aruncarea” lor în mediul virtual. Cunoașterea datelor personale de un număr mare de persoane poate conduce, fără doar și poate, la crearea unui risc la adresa vieții private a utilizatorului respectiv sau chiar la adresa siguranței fizice proprii.

Conform termenilor și condițiilor de utilizare, Facebook colectează și alte tipuri de date, cum ar fi conținutul informațiilor postate, numărul cardului de credit sau de debit, numărul contului, adresele de facturare, livrare, sau de contact, atunci când se fac achiziții pe Facebook, dar și cele privind activitatea utilizatorului, date pe care Facebook le utilizează în diverse scopuri. Printre scopurile declarate oficial de Facebook se numără îmbunătățirea și dezvoltarea propriilor Servicii Facebook, efectuarea de sondaje și cercetări, trimiterea de mesaje de marketing, afișarea și măsurarea performanțelor reclamelor și serviciilor. Ceea ce ar trebui să conștientizeze utilizatorul este că ștergerea contului de Facebook nu conduce la ștergerea datelor/informațiilor din baza de date a Facebook. Ele rămân stocate chiar și după ștergerea contului, cu atât mai mult dacă acesta este doar dezactivat, dacă Facebook apreciază că acestea pot fi folosite în scopurile declarate.

Așadar, utilizatorul acordă Facebook-ului, prin distribuirea conținutului și a informațiilor sale, un drept nelimitat la propria persoană, un drept de vindere, sub-licențiere sau reproducere liberă pentru orice postare. Concluzia este că orice postare pe Facebook este publică și că informațiile colectate vor fi mai devreme sau mai târziu colectate și prelucrate comercial. Faptul că Facebook-ul este un spațiu public a fost confirmat recent și de o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În prezent, numărul utilizatorilor de facebook din judeţul Sălaj a ajuns la aproape 69.000, aproape jumătate dintre aceştia fiind din Zalău.

 

 

 

Leave a Comment