Pericol de moarte pe patru roți: 81 de șoferi prinși conducând autovehiculele fără a deține permis

Polițiștii rutieri sălăjeni au depistat, cu ocazia controalelor efectuate în trafic, în primele luni ale acestui an, zeci de șoferi care circulau pe drumurile publice fără a deține permis de conducere. Pe lângă urcarea la volan sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, viteza excesivă și nerespectarea regulamentului rutier pe segmentul acordării de prioritate ori cel al depășirilor, conducerea fără permis reprezintă una dintre cele mai grave infracțiuni pe care un șofer le poate comite atunci când se urcă la volan.

Consecințele unei asemenea fapte sunt de multe ori dramatice, această infracțiune fiind deseori asociată cu adevărate tragedii în care au fost implicați, pe lângă cei vinovați, și oameni care nu au avut nicio vină. Familii nevinovate au rămas îndoliate, copii, tineri și chiar familii întregi pierzându-și viața în doar o secundă din cauza acestei fapte de o gravitate uriașă.

Dacă pagubele materiale nici nu mai contează în astfel de evenimente dramatice, cei care se gândesc să urce la volanul unui autovehicul fără să dețină permis de conducere trebuie să se gândească la faptul că această decizie ar putea fi și ultima din viața lor și că, în cazul în care printr-un noroc nimic grav nu se va întâmpla, riscă ani grei de închisoare în cazul în care vor fi opriți de polițiști. Acțiunile pe acest segment infracțional au devenit tot mai dese, polițiștii sălăjeni fiind permanent la datorie pentru depistarea celor care se transformă, în acest fel, în adevărate pericole de moarte pe drumurile țării.

Polițiștii rutieri au depistat în primele patru luni ale acestui an (perioada 1 ianuarie-30 aprilie  a.c.), 81 de persoane care au condus vehiculele fără a deține permis de conducere.         

Faptă pedepsită cu ÎNCHISOAREA!

Conform articolului 335 Cod Penal, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.

De asemenea, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat, ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

 

 

2 Thoughts to “Pericol de moarte pe patru roți: 81 de șoferi prinși conducând autovehiculele fără a deține permis”

  1. ANONIM

    E inspaimantator ce se intampla, dar, daca politia ar face controale la sange si zilnic, mult accidente s-ar preveni,oameni inconstienti,care oada prinsi nu ar mai avea voie sa se urce la volan,

    1. politia are o mare parte din vina

      politia Salajeana, in special ceea din Zalau are are la dispozitie 5 radare fixe, foarte performante, care ar putea sanctiona toti vitezomanii, dar politia REFUZa se foloseasca aceste radare fixe, deoarece acestea amendeaza pe toata lumea, fara discriminare, ceea ce politia nu poate concepe!!
      aceste radare fixe fac parte dintr-un system foarte performant de camer video, care monitorizeza tot traficul in oras, este unul din cele mai performate sisteme din tara, sitem care identifica soferii care trec pe rosu (cum este cazul celui care a omorat 2 oameni acum o luna la ceas), cei care forteaza culoarea rosie, adica trec pe galben, cei care depasesc coloanele la semafor, cei care circula pe interzis, pe linie continua, etc.

Leave a Comment