Administratorii societăţilor comerciale care încadrează în muncă diferite categorii de şomeri vor putea obţine şi în acest an subvenţii cuprinse între 500 şi 750 de lei lunar pentru fiecare persoană angajată. Practic, cu ajutorul acestor subvenţii acordate de stat, angajatorii vor putea achita o parte din salariile angajaţilor făcând economii la bugetul societăţii.
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj va acorda în 2015, la cerere, subvenţii angajatorilor care încadrează în muncă anumite categorii de şomeri. Este vorba despre tineri absolvenţi, şomeri cu vârsta de peste 45 de ani, persoane cu handicap şi şomeri care au mai puţin de cinci ani până la vârsta pensionării. Potrivit unor informaţii funizate de reprezentanţii instituţiei precizate, în anul 2015 bugetul pentru stimularea angajatorilor care încadrează şomeri din categoriile amintite este de 4.196.000 de lei. Astfel, un angajator care va încadra în muncă un absolvent de liceu sau al şcolii de artă şi meserii va primi timp de un an 500 de lei pentru fiecare angajat încadrat; 600 de lei lunar pentru un absolvent de învăţământ secundar superior sau învăţământ postliceal şi 750 de lei pentru un absolvent de învăţământ superior. De asemenea, un stimulent în valoare de 500 de lei lunar vor primi şi angajatorii care încadrează şomeri cu vârsta de peste 45 de ani, persoane cu handicap şi persoane care au mai puţin de cinci ani până la vârsta pensionării. Subvenţiile se acordă la cerere, timp de un an, condiţia principală fiind menţinerea raporturilor de muncă pe o perioadă de 18 luni. În situaţia în care angajatorul nu reuşeşte să menţină raporturile de muncă de 18 luni este obligat să returneze suma încasată, cu dobânda aferentă la cursul BNR, la AJOFM Sălaj. În luna ianuarie au beneficiat de subvenţii 166 agenţi economici care au angajat absolvenţi, precum şi 385 angajatori care au angajat persoane din categoriile precizate. Agenţii economici interesaţi în a angaja categoriile de persoane menţionate se pot adresa la sediul AJOFM Sălaj.
[…] Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj va acorda în 2015, la cerere, subvenţii angajatorilor care încadrează în muncă anumite categorii de şomeri. Este vorba despre tineri absolvenţi, şomeri cu vârsta de peste 45 de ani, persoane cu handicap şi şomeri care au mai …mai multe stiri […]