Având în vederea că sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi, tot mai mulți pensionari zălăuani, cu pensii foarte mici, apelează în aceste zile la împrumuturile Casei de Ajutor Reciproc al Pensionarilor din Zalău (CARP Zalău). Legat de acest subiect, Ioan Ivașcău – președintele instituției ne-a declarat că „este adevărat că în această perioadă tot mai mulți pensionari vin la noi pentru împrumuturi. De cele mai multe ori nu le ajung banii pentru a-și putea cumpăra medicamente, alimente sau pentru a realiza tratamentele medicale și balneo-climaterice pe care medicii le prescriu. Desigur că scumpirile din ultima vreme îi afectează tot mai mult, iar noi încercăm să-i ajutăm de fiecare dată atât cât putem și prin facilitățile pe care le oferim în cadrul CARP Zalău. Dobânda pentru împrumuturile efectuate de pensionari este foarte mică”. Potrivit datelor oferite de conducerea instituției, în acest an, 4500 de beneficiari au primit în total circa 20 de milioane de lei, valoarea este foarte apropiată de cea acordată în 2022. Cea mai mare sumă împrumutată a fost de 40.000 de lei. Cele mai multe împrumuturi sunt în valoare de 1000 de lei, însă suma împrumutată se acordă în funcție de valoarea pensiei și a necesităților fiecărui pensionar în parte, termenul de rambursare fiind de cel mult doi ani. După restituirea integrală a împrumutului, cel care a apelat la acest serviciu își poate face oricând un nou împrumut, fără nicio condiționare sau penalizare. Cu privire la facilitățile de care pensionarii mai pot beneficia, președintele CARP Zalău ne-a informat că cei care au o situație economică mai slabă beneficiază o dată pe an și de ajutoare nerambursabile. De asemenea, pensionarii mai primesc ajutor financiar pentru tratamentele din stațiuni, pe baza biletului de tratament emis de medic și depus în copie la sediul instituției. CARP Zalău are încheiate contracte de colaborare cu numeroase cabinete medicale din oraș, astfel că pensionarii primesc consultații cu tarif redus. Totodată, pentru excursiile din țară pensionarii beneficiază de 50% reducere la tariful de transport, precum și de reduceri importante la serviciile de cazare și de intrare la obiectivele vizitate.
[…] Având în vederea că sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi, tot mai mulți pensionari zălăuani, cu pensii foarte mici, apelează în aceste zile la împrumuturile Casei de Ajutor Reciproc al Pensionarilor din Zalău (CARP Zalău). Legat de acest subiect, Ioan Ivașcău – președintele instituției ne-a declarat că „este adevărat că în această perioadă tot mai mulți pensionari vin la noi pentru împrumuturi. De cele mai multe ori nu le ajung banii pentru a-și putea cumpăra medicamente, alimente sau pentru a realiza tratamentele medicale și balneo-climaterice pe care medicii… Citeste mai mult […]
F. bine! Dacă au votat Băsescu, Iohanis, Orbán, Câțu, dancila, Ciucă, Cioloș, etc , sa se împrumute!!!