Poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Sânmihaiu Almaşului au continuat în sfârşitul de săptămână trecut, activităţile privind combaterea delictelor silvice, amendând mai mulți cetățeni certați cu legea. Duminică, 5 aprilie, poliţiştii au identificat patru persoane cu vârste cuprinse între 19 şi 42 de ani, toate din judeţul Cluj, care au tăiat din pădurea de pe raza comunei Almaşu 21 de arbori nemarcaţi. În cauză, poliţiştii au aplicat 12 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 25.000 de lei, dintre care opt au fost aplicate la Legea 171/2010 privind regimul silvic şi patru pentru nerespectarea Ordonanţei Militare. De asemenea, materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării şi predat Ocolului Silvic. Totodată, două motofierăstraie folosite la tăierea arborilor au fost confiscate.