O nouă ședință de judecată în dosarul acidentului de la Astralis, Zalău, din iarna anului trecut, va avea loc astăzi, la Judecătoria Zalău. În acest dosar au calitatea de inculpați Gurzău Gheorghe, patronul firmei și șoferul care a produs accidentul, precum și societatea Gurzău Trans. În cauză sunt nu mai puțin de 16 părți civile, între care membri ai familiei victimei, dar și Serviciul de Ambulanță Sălaj, și două părți responsabile civilmente, societățile de asigurare Omniasig și City Insurance. Termenul de astăzi este cel de-al șaisprezecelea acordat, pentru diferite motive, între care și efectuarea unei expertize complexe, de la prima ședință de judecată și până în prezent. Reamintim că accidentul mortal în care o elevă de 12 ani și-a pierdut viața a avut loc pe bulevardul Mihai Viteazul din Zalău, în zona “Astralis”, în ziua de 19 februarie 2019. Gurzău Gheorghe, șoferul autovehiculului, în timp ce conducea microbuzul de transport elevi aparținând societății de transport Gurzău Trans, cursă regulată, nu a asigurat închiderea ușilor din spate, moment în care o minoră de 12 ani, pasageră în microbuz, s-a dezechilibrat și a căzut în spatele microbuzului, pe partea carosabilă, murind la scurt timp de la producerea accidentului. Minora stătea pe o bancă improvizată, în spatele locurilor omologate ale autovehiculului, după cum au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, iar banca a fost ulterior ascunsă de șofer, după ce acesta a părăsit locul accidentului fără încuviințarea Poliției. Numeroase nereguli au ieșit la iveală în urma anchetei, acestea fiind confirmate atât de IPJ Sălaj, Consiliul Județean Sălaj, Inspectoratul pentru Siguranța în Transporturi cât și de cei de la Registrul Auto Român, accidentul fiind consecința unui cumul de abateri de la legislație, alături de neglijența patronului firmei de transport. Gheorghe Gurzău a fost arestat preventiv după comiterea faptei, pus ulterior sub măsura arestului la domiciliu după care sub control judiciar. Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de Procedură Penală o situație ce nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.