Pentru că au omis să anunţe posturile vacante la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj, 30 de angajatori sălăjeni s-au ales, de la începutul anului şi până în prezent, cu avertismente din partea inspectorilor instituţiei. Niciun agent economic nu a fost, însă, amendat.
După cum ne-a declarat Romeo Sârca, directorul Agenţiei, firmele sunt obligate, prin lege, să anunţe oficial posturile pe care vor să facă angajări, astfel încât toate persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă să aibă şanse egale. “Rolul instituţiei noastre este să găsim locuri de muncă pentru cei care vor să muncească. De aceea, trebuie să dispunem de o bază de date cu toate posturile disponibile în judeţ. Şi cum putem face asta, dacă angajatorii nu ne comunică slujbele vacante?”, a precizat oficialul AJOFM Sălaj. El a mai spus că aceasta este, de altfel, o problemă la nivel naţional, firmele optând să facă angajări fără a implica Agenţia: “Când se inveşte un post vacant, angajatorul preferă să dea anunţ în ziar ori să recruteze personal din rândul celor care şi-au depus CV-urile cu altă ocazie. În aceste condiţii, nemulţumirea şomerilor că nu-şi găsesc un loc de muncă pe care să-l considere bun este pe deplin întemeiată”.
Legislaţia în vigoare prevede că angajatorii, indiferent de forma de capital, au obligaţia de a comunica AJOFM toate posturile disponibile, în termen de cinci zile lucrătoare de la vacantarea lor. Nerespectarea acestei prevederi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenzi cuprinse între 3.000 şi 5.000 de lei.
În acest moment, oferta locurilor de muncă din Sălaj este extrem de redusă, patronii punând la dispoziţia celor care vor să se angajeze doar 54 de slujbe.
ia-ti zboru, sarca oparita ce esti si nu mai face pe interesantu.
esti cel putin un guster, ca cel dinaintea ta care tineti de scaun cu dintii pentru ca nu sunteti in stare de nimic. vai de curu vostru, jalnici ce sunteti.
Fugi bai d-acia,doar nu-s trufe sa faci 23 k pe an !!!