Auzisem de Vasile Aciu, un sălăjean care a transformat pălinca în artă, iar dovada este salba de medalii și diferite premii, toate obținute la concursuri naționale și internaționale. Sălăjeanul s-a numărat printre producătorii de pălincă prezenți la prima ediție a Festivalului Pălincii, eveniment organizat de Cotidianul Magazin Sălăjean în parteneriat cu Primăria Zalău și cu sprijinul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Vasile Aciu este cel care a gândit transformarea acestui produs devenit un fel de simbol al Sălajului într-o carte de vizită mai specială, una care să îl facă pe consumator să înțeleagă că pălinca nu este o simplă băutură alcoolică, ci conține parfumul tradiției sălăjene, frumusețea locurilor și dulceața fructelor din frumoasele livezi situate pe dealuri însorite.
Povestea Pălincii Aciu este una cât se poate de frumoasă și s-a născut în inima satului Bocșița. Locul e cunoscut pentru pălinca savuroasă ce se produce aici. În sat, toți au auzit de Aciu, bătrânul pălincar și rețeta lui veche de aproape 500 de ani. Mulți veneau pe vremuri la cazanul lui, sperând că poate-poate vor reuși să obțină secretul gustului pălincii Aciu. Nici poveste. Fiul lui e cel care se ocupă astăzi de pălincie, având grijă ca băutura asta aurie care aprinde gâtlejurile și inimile oricui o gustă, să-și păstreze proprietățile pe care generații după generații le-au protejat. Secretul pălincii adevărate, cum spunea bătrânul, trebuie dat mai departe fără să lași „vremurile” să altereze rețeta. E musai să fie toate așa cum le-a lăsat natura. Mai apoi, prunele trebuie să fie numai prune de soi, cazanul să fie de cupru și nimic altceva, iar pentru păstrare, butoaiele să fie de stejar, că nimic nu catifelează gustul pălincii cum o face lemnul bătrânului copac, povestește Vasile Aciu. „Nu-i lucru ușor să faci pălinca așa cum se făcea, dar cât de fain e să-i pui musafirului în față un păhărel de pălincă și să vezi cum se înseninează și te laudă și nu scapi fără să-i promiți că o să-l cinstești și data viitoare. Rețeta asta e bijuteria familiei și trebuie să trăiască și să rămână ca prima dată când s-a făcut. Nu e nimic industrializat în ea. De aceea, cantitățile nu sunt mari. Așa că pune-o bine pentru ocaziile în care merită să servești o băutură specială”, ne-a povestit Vasile Aciu. Din prune, gutui, mere sau pere, Pălinca Aciu are o aromă specială, pe care numeroase jurii au medaliat-o și-au umplut-o de diplome, după cum și pălinca i-a umplut de fericire. Asta pentru că gustul și aroma sunt exact ca pe vremuri, chiar dacă pălincia s-a mai modernizat între timp. Cazanul de cupru, instalațiile de distilare, toate respectă întocmai rețeta bătrânului Aciu.
[…] într-o carte de vizită mai specială, una care să… Articolul Pălinca Aciu, o poveste veche de aproape 500 de ani apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]
Numa de „aproape 500 de ani”? Da’ de ce nu chiar 500 fix?
Cred că a gustat și Mihai Viteazul din ea…