Emil Chiș din Ortelec se numără printre producătorii de pălincă premiați la prima ediție a Festivalului Pălincii, eveniment organizat zilele trecute de Cotidianul Magazin Sălăjean în parteneriat cu Primăria Zalău și cu sprijinul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Juriul coordonat de maestrul bucătar Mircea Groza i-a acordat sălăjeanului un premiu special pentru pălinca de căpșuni, sortiment exclusivist, obținut printr-o tehnologie aparte.
Prezent la eveniment, Emil ne-a declarat că familia sa deține cazane pentru pălincă de mai multe generații. „Noi asta facem. Avem cazane de pălincă de multe decenii, nu este doar o simplă afacere, este ceva ce am moștenit de la părinții și bunicii mei. Producem pălincă de prune, de mere, pere, iar mai nou și de căpșuni. Avem nevoie de niște fructe bine coapte pe care le lăsăm la fermentat, iar apoi le punem la fiert, dar este nevoie de ceva mai multă atenție”, mi-a povestit pălincarul despre care știu că este un om harnic.
L-am întrebat care pălinca este, în opinia sa, cea mai bună. A râs bine și mi-a spus că cea mai bună este cea care își place mai mult. Desigur, prunele sunt reginele pălincii, dar și pălinca de mere, cea de pere, fiecare are o aromă aparte, un gust deosebit. „Nu trebuie să fie foarte tare, trebuie să fie echilibrată, să o poți bea, să te bucuri de gust, de aromă. Pălinca ne însoțește pe tot parcursul vieții. Bem un pahar la botezul unui copil, la nuntă, poate chiar și când pleacă cineva din această lume. Pălinca e o mândrie pentru sălăjeni, Sălajul este foarte cunoscut datorită pălincii”, mi-a mai spus Emil Chiș.
[…] generații. „Noi asta facem. Avem cazane de pălincă de multe… Articolul Pălinca de Ortelec, premiată la Festivalul Pălincii apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]
Are autorizatie???