Păduriș, cătunul și lupii

Pare un loc uitat, un colț de lume unde liniștea a pus stăpânire peste tot. Sunt doar câțiva oameni care trăiesc în Păduriș, cătunul din comuna Hida. Pe drumul ce șerpuiește spre Mănăstirea Strâmba te oprești sus, pe deal.

Asfaltul dispare, iar drumul de pământ pare să te ducă spre o altă lume. Undeva, într-o oază de verdeață se văd câteva case. Fusesem invitat la niște prieteni, la Sebi și Maria, doi oameni care au fugit din calea agitației și și-au găsit locul aici, în cuibul ce miroase a liliac, a soc și flori de tei. Am luat-o spre dreapta și am intrat pe o uliță ce pare un tunel acoperit cu verdele pădurii, cu flori de iasomie și gutui. Am înaintat prin ploaia măruntă. De o parte și alta, în grădini cu iarba proaspăt cosită stau încremenite case mici și vechi, adevărate mărturii ale timpului. Aici s-au născut oameni, au gângurit copii, s-au format familii și au murit bătrâni. Sunt case care au văzut multe, poate chiar și războiul din vremuri apuse. E plin de păsări, iar în stânga, sus, pe deal, la marginea pădurii, patru cai pasc liniștiți. Un mânz s-a apropiat de mama lui și a început să sugă. Nu se mai aude nimic, s-a oprit și ploaia. La doar câțiva metri se află casa lui Sebi. Nici nu știu dacă e casă, cred că mai degrabă îi pot spune un cuib în care liniștea, natura, oamenii și animalele sunt în simbioză. Sebi e actor, a jucat ani și ani în București, la Timișoara, a participat la nenumărate spectacole și evenimente de reconstituire istorică, dar în cele din urmă a decis că este timpul să renunțe la agitație, la locurile aglomerate, la praf, zgomot și mult prea mult gri. Așa a ajuns sus, între dealuri. În curtea actorului, gospodăria este una care te îmbie să te relaxezi. Un dormitor de vară e sus, în pod. Mirosul de brad est

Barza neagră 

e inconfundabil, parcă se simte și o aromă de ceară de albine. Urci pe o scară din lemn, acolo e și o terasă, iar pe bătrânul lădoi stă sigur un ștergar multicolor din lână. În capătul grădinii, semeț parcă îl privește pe oaspete un măr ce pare uriaș. N-am văzut în viața mea un măr atât de mare, un copac despre care am aflat că este unul secular. Nu este tuns, stropit sau îngrijit, doar este lăsat în pace, iar copacul dă roadă an de an. Mai jos, aproape de terasă, trunchiul unui cireș s-a lipit de un nuc. Cei doi copaci par uniți pe veșnicie. Iar plouă mărunt. În curte au venit și alți prieteni, oaspeți din diferite locuri, toți dornici să descopere o lume ce lasă impresia că este încremenită.

și florile de iasomie

Miroase foarte frumos în curte, dar și pe uliță. Caii continuă să pască. Eli, Ares, Doina și Sol sunt caii actorului și sunt blânzi. Stau sub nuc, se adăpostesc de ploaie și se bucură de iarba deasă și grasă. Au apărut Negru și Suru, doi câini blânzi, cerșetori de iubire, doi hoți de dragoste, care te privesc în ochi și te cuceresc cu blândețea lor. Aflu că sunt fermi atunci când trebuie să își păzească locul. Negru s-a așezat lângă lădoi și doarme liniștit. Uneori, Sebi primește aici oaspeți. Totul e apropiat de natură, până și prosoapele sunt ștergare din pânză veche. Actorul îmi spune că stilul său de viață este unul cât mai aproape de origini și se bazează pe legătura puternică dintre om și natură. Stilul actorului este unul aparte, inconfundabil. Nu este doar actor, ci și pasionat de muzică, uneori cântă. Maria, soția sa, îmi spune că Sebi se înțelege perfect cu animalele. Aici sunt lupi, șacali, a fost și ursul, sunt multe căprioare, chiar și cerbi, iar zilele trecute, în zonă a fost observată o barză neagră, o pasăre despre care am aflat că este foarte rară. L-am întrebat pe Sebi dacă este dispus să renunțe la această viață, la liniște. Nu, nici vorbă, Doamne ferește. Actorul nici nu vrea să audă. Aici a renăscut și cine știe, tot de aici va și pleca atunci când va fi timpul. Urma să mă retrag, trebuia să merg mai departe, să ajung la mănăstire. Dacă ajungeți la Păduriș, căutați-l pe Sebi. Are multe să vă spună. Locul merită văzut.

Mănăstirea Strâmba și locul aproape de Dumnezeu

Am ieșit din cătun și am continuat să urc până la margine de deal. De aici se vede Mănăstirea. E Strâmba, locul despre care se spune că e lângă Dumnezeu. Priveliștea este una care te îmbie să nu mai pleci, să îți dorești să stai aici cu zilele. Am coborât și am ajuns lângă biserica cea nouă. E aproape ora 17. Un călugăr începe să bată toaca, se aud și clopotele. Soarele este puternic, cerul e senin. Totul e atât de proaspăt, atât de frumos. Sălajul are locuri minunate și trebuie vizitate. Se aud și păunii. Începe slujba, sunt rostite rugăciuni. E liniște, e Dumnezeu.