Pensionarii, dar și persoanele asigurate în sistemul public de pensii, au la dispoziție prin Casa Județeană de Pensii (CJP) Sălaj 146 de bilete de tratament. Este vorba despre seria a XVI-a, iar biletele sunt valabile în stațiunile: 1 Mai, Bizușa, Buziaș, Căciulata, Covasna, Felix, Geoagiu, Herculane, Moneasa, Neptun, Ocna Șugatag, Sovata, Turda, Tușnad și Tășnad, cu începere din 14 – 18 octombrie, în funcție de stațiune. Biletele se pot ridica de la sediul instituției, zilnic, de luni până joi între orele 8 -14, iar vineri între orele 8-13. Data limită pentru ridicarea biletelor de tratament pentru seria aXVI-a este 13 octombrie ora 14. Potrivit reprezentanților CJP Sălaj, în urma alocării automate a biletelor de tratament, în prezent, au rămas locuri libere în următoarele stațiuni: 1 Mai, Bizușa, Felix, Geoagiu, Moneasa, Neptun și Tușnad. Biletele de tratament se eliberează personal titularului sau unei alte persoane desemnate de către titular prin procură autentificată, din care să rezulte că mandatarul este împuternicit să ridice biletul de tratament balnear. La eliberarea biletelor de tratament, beneficiarii vor prezenta cuponul pentru plata pensiei aferent lunii septembrie 2020 în origibal original sau copie, adeverinţă eliberată de către angajator cu câştigul brut aferent lunii anterioare repartiţiei, biletul de trimitere formular cu regim special de la medicul de familie sau de specialitate în original şi copie. Sejurul asigurat printr-un bilet de tratament este de 16 zile și include cazarea cu trei mese pe zi și tratamentul pentru 12 zile. Până în prezent, pentru acest an, au fost depuse 2.301 de cereri privind acordarea de bilete de tratament. Persoanele interesate pot obține relații suplimentare la numerele de telefon 0260/622.990 – 0799/902699 – Compartiment „Bilete de Tratament”.