Guvernul României a aprobat atestarea ca zone cu resurse turistice a 21 de noi localități din România, una dintre acestea fiind în Sălaj. Este vorba de Benesat. Aceste localități vor beneficia de șanse mai mari de dezvoltare, prin atragerea fondurilor europene. La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul României a aprobat, în cursul accestei săptămâni, atestarea ca zone cu resurse turistice a următoarelor localități: Ticușu – județul Brașov; Vama Buzăului și Scorțoasa – județu Buzău; Dobrești – județul Bihor; Fârliug – județul Caraș-Severin; Recea Cristur, Dăbâca, Geaca, Vad, Țaga, Bonțida, Panticeu și Bobâlna – județul Cluj; Goiești și Bratovoești – județul Dolj; Lupeni și Pui – județul Hunedoara; Bălțați – județul Iași; Gurghiu – județul Mureș; Benesat – județul Sălaj și Nițchidorf – județul Timiș.
Avantajele zonelor cu resurse turistice
Conform legii, zonele cu resurse turistice sunt unitățile administrativ-teritoriale pe teritoriul cărora există o concentrare mare și foarte mare a resurselor naturale și antropice, ce pot genera dezvoltarea uneia sau mai multor forme de turism. În ceea ce privește avantajele acestor localități, Ministerul precizează că prin promovarea ca zone cu resurse turistice, aceste localități vor beneficia de șanse mai mari de dezvoltare, prin atragerea fondurilor europene, ȋn condiţiile ȋn care proiectele de infrastructură turistică, tehnică şi de protecţia mediului vor fi promovate cu prioritate, prin programele naţionale, regionale şi judeţene de dezvoltare.
Obiective turistice în Benesat
Lista obiectivelor turistice din comuna Benesat cuprinde: Lacul Benesat, Biserica veche Benesat, Râul Someș, Strâmtorile Țicăului, Pietrele Maicii Domnului Benesat, Muzeul Aluniș, Biserica Ortodoxă Aluniș, Biserica Ortodoxă și Biserica Reformată Benesat , Biserica Ortodoxă și Maghiară Arduzel, Biserica de lemn ortodoxă din Arduzel, Căminul cultural din Benesat, Căminul cultural din Aluniș, Căminul cultural din Biușa și Căile de acces în comuna Benesat.
[…] Guvernul României a aprobat atestarea ca zone cu resurse turistice a 21 de noi localități din România, una dintre acestea fiind în Sălaj. Citeste mai mult […]