Numărul pensionarilor în judeţul Sălaj este mai mare decât cel al salariaţilor. La finalul anului trecut, numărul salariaţilor la nivelul judeţului a fost de 47.555 de persoane, iar cel al pensionarilor – 72.128 de persoane. De asemenea, numărul persoanelor fără job, aflate în evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj este de 5.589 de persoane. Situaţia este un adestul de critică şi a fost creată pe de o parte, de lipsa acută a locurilor de muncă şi de salariile mici pe care le oferă majoritatea angajatorilor, iar pe de altă parte de migraţia masivă a sălăjenilor spre alte judeţe sau alte ţări, din Europa Occidentală.
Conform unui studiu realizat de profit.ro, la finalul anului 2015, în România erau 5,55 de milioane de angajaţi şi 5,13 milioane pensionari, ceea ce înseamnă că previziunile guvernanţilor, care declarau că avem considerabil mai mulţi angajaţi decât şomeri şi pensionari sunt greşite, date fiind şi cifrele pe care Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) le-a furnizat la finalul anului legate de numărul persoanelor fără loc de muncă, adică între 437.000 de persoane (cât au declarat reprezentanţii ANOFM la finalul lui 2015) şi 617.000 de persoane (cifra reală rezultată în urma scoaterii din sistemul de şomaj a persoanelor care au îndeplinit un an de indemnizaţie).