Numărul divorţurilor creşte an de an la nivel naţional. Sălajul se ţine tare

Trei din patru căsnicii se sfârşesc din vina bărbaţilor.

Divorțurile înregistrate în luna septembrie 2016, în judeţul Sălaj au fost în număr de 19, la nivelul lunii precedente şi în scădere cu 5 la sută față de luna septembrie 2015, anunţă Direcţia de Statistică Sălaj.  În perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2016 s-au înregistrat 235 divorțuri, cu 11,3 la sută mai puține față de perioada corespunzătoare din anul precedent. Rata divorțialității, în luna septembrie 2016, a fost de 0,92 divorțuri la 1.000 locuitori (0,92 la mie în luna august 2016 şi 0,97 la sută în luna septembrie 2015) iar în perioada ianuarie-octombrie  a fost de 1,27 la sută față  de 1,43 la mie înregistrată în perioada corespunzătoare din anul precedent. Se remarcă un număr mai scăzut al divorţurilor în lunile de vară, şi un număr care creşte brusc în lunile de toamnă, atingând iarna apogeul. În luna septembrie 2016, în judeţul nostru s-au înregistrat 180 căsătorii, în scădere cu 22,7 la sută față de luna august 2016 şi cu 7,2 la sută  față  de luna septembrie 2015. În perioada ianuarie – octombrie s-au înregistrat 1.158 căsătorii, în creştere cu 5,4 la sută față de perioada corespunzătoare din anul precedent. Rata nupțialității, în luna septembrie 2016, a fost de 8,7 căsătorii la 1.000 locuitori (11,3 la mie în luna august 2016 şi 9,4 la mie în luna septembrie 2015), iar în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2016 a fost de 6,2 la mie față de 5,9 la mie înregistrată în perioada corespunzătoare din anul precedent. Media ultimilor zece ani în judeţ este de aproximativ 600 de divorţuri anual. Anul trecut au divorţat 683 de cupluri în judeţul Sălaj.

3.000 de soţi şi 1.000 de soţii – vinovaţi de destrămarea căsniciilor, anul trecut

Pe baza datelor furnizate de Institutul Național de Statistică nu se pot investiga cauzele care determină un cuplu să încheie sau nu un mariaj. Institutul de statistică declară că ar trebui să poată avea la dispoziţie eșantion de căsătorii (persoane căsătorite), pe care să le urmărească de-a lungul timpului, să observe câte căsătorii supraviețuiesc și câte nu; aceasta ar putea fi o sugestie pentru acest Institut, o activitate care, peste câţiva ani să ofere o cifră cât de cât apropiată de realitate, pe acest segment. În ceea ce privește divorțurile, în anul 2015 numărul celor pronunțate prin hotărâre judecătorească definitivă sau pe cale administrativă a fost, la nivel naţional, de 31.527, în creștere cu 4.339 divorțuri comparativ cu anul 2014. Rata divorțialității a crescut de la 1,22 divorțuri la 1.000 locuitori în anul 2014, la 1,42 divorțuri la 1.000 locuitori în anul 2015. În 2014, 27.188 de cupluri au divortat in România. Cele mai multe din ele au fost prin acordul partilor: 18.162 în total. Pe locul doi au fost divorţurile din vina soţului (3.332), iar din vina soţiei au fost doar 994.

 Infidelitatea şi violenţa domestică, eternele vinovăţii

Cauza numarul 1 a divorţurilor a fost infidelitatea conjugală  iar pe locul doi au fost cele din cauza violenţei fizice. Cele mai multe divorţuri se înregistrează în Bucureşti; în top urmează judeţele Constanţa şi Prahova, la polul opus, cu cele mai puţine divorţuri, sunt judeţele Tulcea, Giurgiu şi Bistriţa. Sălajul se află în partea de jos a topului însă nu pe ultimele locuri. Numărul căsniciilor “pe butuci” este însă mult mai mare faţă de cifrele regăsite în statistici, cuplurile despărţite „în fapt” fiind în număr mult mai mare decât al celor despărţite “în drept”. Din totalul divorţurilor care au avut loc anul trecut, 43 la sută au fost familii cu unul sau mai mulţi copii minori în îngrijire. În 2015 au rezultat peste 18.500 de minori proveniţi din familii destrămate, dintre care aproximativ 20 la sută au fost în Bucureşti.

 

Leave a Comment