Executivul vrea să interconecteze bazele de date ale Politiei şi ale Fiscului, potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă, astfel încât, dacă un cumpărător de autovehicul nu plăteşte taxele de deţinere şi înmatriculare în termen de maximum 60 de zile, înmatricularea este suspendată de drept. Guvernul intenţionează să modifice Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, la capitolul “înmatricularea vehiculelor”, prin OUG privind debirocatizarea aflată în consultare publică. ”Autoritatea competentă transmite autorităţilor fiscale competente, situaţia vehiculelor înscrise/transcrise în evidenţele proprii, în primele 5 zile ale lunii pentru luna precedentă. În termen de 60 de zile de la data înscrierii/ transcrierii transmiterii dreptului de proprietate a unui vehicul, titularul certificatului de înmatriculare este obligat să-şi îndeplinească obligaţiile de natură fiscală/financiară prevăzute de lege cu privire la deţinerea şi înmatricularea vehiculelor”, se arată în proiectul de OUG. Autorităţile fiscale vor transmite situaţia vehiculelor pentru care proprietarii nu şi-au îndeplinit în termen obligaţiile prevăzute, respectiv dacă titularul certificatului de înmatriculare nu a achitat obligaţiile pe care le are la Fisc.
Hopa!