Taxele percepute pentru eliberarea paşapoartelor şi de tarifele pentru confecţionarea şi valorificarea plăcilor cu numere de înmatriculare, a certificatelor de înmatriculare, a autorizaţiilor provizorii şi a permiselor de conducere vor putea fi achitate şi la Poştă. Taxele rămân, cel puţin deocamdată, neschimbate, astfel încât, pentru un paşaport electronic simplu cu valabilitate de trei ani, eliberat minorilor cu vârsta până la 12 ani taxa este 258 de lei, pentru paşaport electronic simplu, cu valabilitate de cinci ani, eliberat adulţilor cu vârsta peste 12 ani – 283 de lei, şi paşaport simplu temporar taxa este 219 lei.
În ceea ce priveşte tarifele auto, acestea variază între 17 lei – pentru confecţionarea şi valorificarea plăcilor cu numere de înmatriculare permanente, de probă, temporare, provizorii şi ale vehiculelor diplomaţilor şi persoanelor asimilate TIP C, şi 68 de lei pentru permisul de conducere.
De asemenea, pentru păstrare combinaţie număr de înmatriculare taxa este 30 de lei, pentru atribuire combinaţie număr preferenţial taxa este de 45 de lei, pentru eliberarea certificatului de înmatriculare plătim 37 de lei, iar pentru autorizaţia provizorie – 13 lei. Tariful pentru confecţionarea şi valorificarea plăcilor cu numere de înmatriculare permanente, de probă, temporare, provizorii şi ale vehiculelor diplomaţilor şi persoanelor asimilate TIP A este de 20 de lei/bucată, în timp ce tariful pentru confecţionarea şi valorificarea plăcilor cu numere de înmatriculare permanente, de probă, temporare, provizorii şi ale vehiculelor diplomaţilor şi persoanelor asimilate TIP B este de 23 lei/bucată.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunţat, marţi, că, începând cu data de 5 iulie 2016, plata pentru eliberarea permiselor de conducere şi a paşapoartelor se poate face prin internet banking, virament bancar, mandat poştal sau în numerar, ca urmare a intrării în vigoare a ordonanţei privind măsurile de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. În acelaşi timp, plata în numerar a acestor servicii nu se mai face prin casieriile CEC Bank. Plata în numerar se poate face la casieriile unităţilor Trezoreriei Statului, casieriile Instituţiilor Prefectului (pentru paşapoarte), la ghişeele serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor (pentru documentele emise de acestea) din cadrul Instituţiilor Prefectului şi prin mandat poştal.