Noutăţi în legislaţia privind persoanele cu dizabilităţi

De o veste bună au parte, în acest început de an, persoanele încadrate în grad de handicap. Perioada de valabilitate a certificatului de încadrare în grad şi tip de handicap se majorează de la 6 la 12 luni, respectiv la 12 la 24 de luni. Astfel, prin H.G. nr. 927 din 2016 a fost modificată metodologia privind organizarea şi funcţionarea comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, metodologie care a fost  aprobată printr-un act normativ adoptat în urmă cu nouă ani. Noile prevederi au în vedere continuitatea în acordarea drepturilor, evitarea situaţiilor în care termenul nu poate fi respectat din cauza volumului mare de lucru dar şi simplificarea și fluidizarea activității comisiei.

Se mai au în vedere asigurarea confidențialității datelor, care va elimina discriminarea la angajarea în muncă sau la înscrierea în diferite programe de formare şi îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor cu dizabilități, aflate în situația  de a finaliza un dosar de încadrare în grad de handicap și de a începe imediat pregătirea pentru întocmirea celui de revizuire, o situaţie care a generat de multe ori probleme şi situaţii extreme de neplăcute în cadrul acestei categorii de persoane.

În acest sens, în domeniul activității comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, sunt simplificate procedurile, prin posibilitatea depunerii cererii tip de evaluare complexă și a documentelor necesare nu numai de către persoana solicitantă, așa cum  prevedea vechea metodologie, ci și de familia sa, asistentul personal, asistentul personal profesionist, organizaţia neguvernamentală al cărei membru este persoana cu handicap, sau, în lipsa acestora, de către orice persoană care o poate reprezenta legal.

Trebuie ţinut cont de faptul că depunerea dosarului de către reprezentantul persoanei cu dizabilităţi nu înlătură obligativitatea acesteia să se prezinte în vederea evaluării complexe, în intervalul de timp în care a fost programată; excepţie fac persoanele nedeplasabile ale căror reprezentanţi depun  la Compartimentul de evaluare complexă un document medical eliberat de medicul de familie, care atestă acest fapt.

Legea vine şi în sprijinul persoanelor care solicită reevaluarea, termenul de depunere la Compartimentul de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap a cererii de evaluare complexă şi a documentelor necesare, a fost suplimentat de la 30 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate al certificatului de încadrare în grad de handicap, la 60 de zile, astfel încât să se asigure o perioadă de timp suficientă până la eliberarea unui certificate nou, perioadă în care să nu fie afectate drepturile persoanei cu dizabilităţi.

 

 

Leave a Comment