Noile reglementări la Programul „Prima casă” au fost aprobate

Noile norme reglementează posibilitatea pe care o au beneficiarii programului de a trece de la o locuinţă mai mică la una mai mare, fie ca valoare, fie ca suprafaţă, posibilitate introdusă la începutul acestui an, dar şi unele aspecte tehnice rezultate din practica derulării programului. Cei care doresc să treacă de la locuinţă mai mică la una mai mare trebuie să ştie că garanţiile pentru achiziţionarea sau construirea unei noi locuinţe prin Prima casă sunt garantate cu ipotecă legală de rang I asupra noii locuinţe, în favoarea statului român şi în favoarea finanţatorului, proporţional cu procentul de garantare. Ipoteca este valabilă pe toată durata finanţării, cu notarea în cartea funciară a interdicţiei de înstrăinare pe o perioadă de 5 ani şi a interdicţiei de grevare cu sarcini pe toată durata garanţiei. Beneficiarul programului care doreşte trecerea de la o locuinţă mai mică la una mai mare are obligaţia să utilizeze sumele obţinute din vânzarea locuinţei achiziţionate sau construite iniţial în cadrul programului, pentru lichidarea creditului acordat iniţial. În cazul în care aceste sume sunt insuficiente pentru stingerea creditul acordat iniţial, beneficiarul se obligă să achite din sur o vor face exclusiv pentru achiziţionarea sau construirea noii locuinţe în cadrul programului, dar cu condiţia ca, creditul acordat iniţial să fie lichidat, până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare sau a contractului de construire a noii locuinţe. Valoarea noii locuinţe achiziţionate sau construite trebuie să fie mai mare decât valoarea primei locuinţe, la momentul acordării creditului pentru locuinţa achiziţionată sau construită iniţial în cadrul programului. „Având în vedere solicitările apărute în practică din partea beneficiarilor programului, actul normativ prevede posibilitatea înscrierii în contractul de garantare şi de credit a soţului/soţiei, în situaţiile în care actul de căsătorie a intervenit ulterior achiziţionării locuinţei în cadrul programului. De asemenea, ca urmare a solicitărilor mai multor beneficiari, se aliniază prevederile Programului la cele ale noului Cod Civil în ceea ce priveşte posibilitatea separaţiei bunurilor prin convenţie matrimonială“, precizează Executivul.

Imobilul poate fi închiriat sau folosit ca sediu social

Actul normativ răspunde, de asemenea, solicitării unui număr mare de beneficiari, prin inserarea în norme a unui acord în ceea ce priveşte posibilitatea de a închiria o parte sau întregul imobil achiziţionat prin Programul “Prima casă” sau de a stabili un sediu social în acest imobil. Totodată, în cazul beneficiarilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, finanţatorul, cu acordul Ministerului Finanţelor, aprobă înstrăinarea locuinţei achiziţionate sau construite iniţial în cadrul Programului, precum şi ridicarea temporară a interdicţiei de grevare, chiar şi înainte de expirarea perioadei de 5 ani în care operează interdicţia de înstrăinare a locuinţei, cu condiţia lichidării creditului iniţial.

Locuinţa poate fi înstrăinată după cinci ani

O altă prevedere vizează înstrăinarea locuinţei achiziţionate sau construite în cadrul programului, după expirarea perioadei de 5 ani în care operează interdicţia de înstrăinare a acesteia, însă numai sub condiţia achitării integrale a creditului garantat. În cazul neîndeplinirii acestei condiţii, acordul se consideră desfiinţat cu efect retroactiv. În cazul în care cumpărătorul achită preţul locuinţei prin credit, finanţatorul şi Ministerul Finanţelor îşi exprimă acordul pentru ridicarea temporară a interdicţiei de grevare, în vederea înscrierii unei noi ipoteci asupra imobilului, în favoarea finanţatorului care acordă creditul destinat achiziţionării locuinţei. Guvernul mai arată că o altă reglementare a actului normativ are scopul să contribuie la sprijinirea persoanelor fizice care au achiziţionat o locuinţă prin acest program, însă din cauza unor dificultăţi financiare temporare au pierdut-o, iar după îmbunătăţirea situaţiei financiare doresc să recupereze imobilul. În aceste situaţii, beneficiarii programului pot solicita o singură dată finanţatorilor repunerea în drepturile şi obligaţiile aferente contractului de credit şi de garantare, cu respectarea condiţiilor programului şi cu menţinerea condiţiilor în care a fost acordată garanţia. În cazul garanţiilor acordate în favoarea finanţatorilor care aplică principiul împărţirii în mod egal a riscurilor şi pierderilor între finanţator şi garant şi plătite înainte de aplicarea acestui principiu, după aprobarea repunerii, procentul de garantare este de 50 la sută din soldul creditului repus în monitorizare. În cazul finanţatorilor care nu au optat pentru aplicarea acestui principiu, garanţia acoperă în procent de 100 la sută soldul creditului repus în monitorizare. Programul “Prima casă” a fost început în anul 2009. De la începutul programului până în prezent, au fost acordate aproximativ142.000 garanţii în valoare totală de peste 2,75 miliarde euro. Deşi s-a ajuns în multe rânduri, foarte aproape de situaţia renunării la acest program de către Guvern, iată că el rămâne în continuare funcţional, existând zilnic aproximativ 140 de tineri/familii care încearcă să obţină o locuinţă cu ajutorul acestui tip de finanţare.


Leave a Comment