Noi măsuri de relaxare de la 1 iunie. Se redeschid noi activităţi. Condiţii pentru evenimente private

Guvernul a aprobat creşterea, de la 1 iunie, de la 500 la 1.000 a numărului participanţilor la activităţile culturale, artistice, de divertisment desfăşurate în spaţii deschise, dacă fac dovada că sunt vaccinate anti-COVID, testate sau trecute prin infecţia cu SARS-CoV-2, a anunţat, astăzi, prim-ministrul Florin Cîţu.

„Astăzi am aprobat (…) măsuri de relaxare în continuare, măsuri care vin în urma rezultatelor bune pe care le avem în lupta cu pandemia. În primul rând, am crescut numărul participanţilor la activităţile culturale, artistice, de divertisment desfăşurate în spaţii deschise de la 500 la 1.000 de persoane. Pot participa doar persoane vaccinate, testate sau trecute prin boală. Am creat cadrul legal pentru desfăşurarea activităţilor cultural-artistice în spaţii deschise cu participarea publicului peste 1.000 de persoane care sunt vaccinate”, a declarat Cîţu, la Palatul Victoria.

Numărul persoanelor care pot circula în grupuri a fost mărit la opt, a precizat prim-ministrul.

În privinţa desfăşurării evenimentelor private, prim-ministrul, a declarat: ”S-a aprobat desfăşurarea evenimentelor private, nunţi, botezuri cu 50 de persoane în spaţii închise şi 70 de persoane în spaţii deschise. Numărul persoanelor poate fi mai mare doar dacă persoanele sunt vaccinate.”

Activităţile sportive se pot desfăşura, atât la interior, cât şi la exterior, cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea spaţiului, a precizat premierul, care a menţionat că participarea peste această limită este permisă doar dacă toate persoanele sunt vaccinate anti-COVID sau prezintă test negativ sau se vaccinează înainte de intrarea la eveniment.

Având în vedere acest aspect, Florin Cîţu a adăugat că ” la evenimentele sportive vom avea centre de vaccinare.”

„A fost crescut numărul persoanelor care pot participa la cursuri de instruire şi workshop-uri în spaţii închise de la 50 la 70 şi creată posibilitatea desfăşurării la capacitate maximă a spaţiului, dacă la activitate participă doar persoane vaccinate. Se permite desfăşurarea conferinţelor cu cel mult 100 de persoane şi a fost creată posibilitatea desfăşurării acestora la capacitate maximă a spaţiului, dacă la activitate participă doar persoane vaccinate”, a adăugat Florin Cîţu.

De asemenea, premierul a anunţat noi măsuri de relaxare şi în privinţa locurilor de joacă, sălilor de fitness şi piscinelor interioare.

„S-au redeschis locurile de joacă din spaţiile închise, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi sub condiţia ca însoţitorii copiilor să facă dovada vaccinării sau a trecerii prin boală. A fost crescut numărul persoanelor care pot participa la activităţi în sălile de sport sau fitness, de la 50% la 70% din capacitatea spaţiului, numărul participanţilor poate fi mai mare dacă toţi sunt vaccinaţi. S-au redeschis piscinele interioare, cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului”, a declarat Florin Cîţu.

O altă măsura de relaxare precizată de premier este creşterea gradului de ocupare a meselor din restaurantele de interior de la 50% la 70% din capacitatea spaţiului, iar numărul clienţilor poate fi mai mare dacă toţi sunt vaccinaţi anti-COVID.

„A fost crescut gradul de ocupare a spaţiilor de cazare de la 70% la 85% pentru unităţile de cazare de pe litoral. S-au redeschis barurile, cluburile, discotecile şi sălile de jocuri în intervalul orar 5,00 – 24,00, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, doar pentru persoanele vaccinate. A fost crescut gradul de ocupare a spaţiilor destinate jocurilor de noroc de la 50% la 70% din capacitatea acestora”, a mai menţionat Florin Cîţu.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

Leave a Comment