Peste 60 de şcoli şi grădiniţe din judeţ, dotate cu centrale termice pe gaz, au fost verificate recent de o comisie formată din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Porolissum” al judeţului Sălaj, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi reprezentanţi ai societăţii de distribuţie a gazelor naturale. Acţiunea de verificare a avut loc ca urmare a unui ordin emis la finalul lunii trecute, de prefectul judeţului Ionel Ciunt, printr-o circulară a Ministerului Afacerilor Interne care a dispus ca măsură urgentă efectuarea unor verificări la toate unităţile de învăţământ dotate cu centrale termice alimentate cu gaz. Potrivit unui comunicat de presă remis de Instituţia Prefectului Sălaj, controlul s-a realizat la 64 de unităţi de învăţământ. În fiecare unitate şcolară a fost întocmită o „notă de constatare” la care au participat şi reprezentanţi din Primărie, dar şi directorul unităţii de învăţământ controlate. Astfel, principalele nereguli constatate cu ocazia controalelor au fost: lipsa documentaţiei tehnice necesară exploatării instalaţiei de utilizare a gazelor naturale şi a centralelor termice; lipsa afişării instrucţiunilor specifice de utilizare a gazelor naturale şi a centralelor termice, inclusiv a numerelor de telefon ale echipelor de intervenţie şi lipsa indicatoarelor de avertizare. De asemenea, comisia a constatat faptul că în unele unităţi şcolare nu există personal propriu autorizat de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) sau un acord încheiat cu un operator economic autorizat pentru exploatarea instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale. În total au fost constatate un număr de 159 nereguli, din care 69 au fost remediate operativ, în timpul controlului, iar pentru celelalte nereguli s-au stabilit în nota de control termenele şi responsabilităţile ce le revin unităţilor de învăţământ controlate.
Prezentare generală a confidențialității
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Daca acest control se efectua la inceputul sezonului de incalzire,ziceam ca aceasta comisie isi face datoria. Asa se pare ca acest control se indreapta in primul rand impotriva primarului Zalaului,unde sunt majoritatea centralelor.
bine ca primariile si consiliul judetean dau bani la biserici sa-si faca episcopia Salajului PARC de PANOURI FOTOVOLTAICE ! !!! si scolile nu primesc bani nici pentru functionare. Sa-i trasneasca Dumnezeul ala la care se roaga, pe toti politicienii care au aprobat alocarea de bani publici catre biserica.