Motocicliștii nu vor mai trebui să aibă la ei trusă medicală de prim ajutor, două triunghiuri reflectorizante și un stingător de incendiu, dacă proiectul de lege care vizează modificarea Codului rutier (OUG 195/2002) va fi votat de Camera Deputaților. Este vorba de eliminarea unei obligații pe care o au acum conducătorii de mopede, scutere sau motociclete.
Excepția de la deținerea celor amintite se va aplica, potrivit proiectului, în cazul vehiculelor din categoriile AM, A1, A2 și A. Categoria AM este cea a mopedelor a căror viteză maximă prin construcție este mai mare de 25 km/h, dar nu depășește 45 km/h, categoria A1 – motociclete cu cilindree maximă de 125 cmc, cu puterea maximă de 11 kW sau tricicluri cu motor cu puterea maximă de 15 kW, categoria A2 – motociclete cu puterea maximă de 35 kW și categoria A – motociclete cu sau fără ataș și tricicluri cu motor cu puterea de peste 15 kW.
Propunerea e motivată prin faptul că, de cele mai multe ori, spațiul de depozitare disponibil în cazul mopedelor, scuterelor sau motocicletelor este extrem de mic, iar trusa medicală, triunghiurile ori extinctorul nu încap.
Conform Codului rutier, amenzile pentru conducerea unui autovehicul care nu este dotat cu trusă medicală, triunghiuri reflectorizante și stingător pentru incendii sunt cuprinse între 580 și 725 de lei.
M. S.
Suntem printre puținele țări care obligă să ai trusa sanitară în autoturism.