Ministrul Justiţiei vrea interzicerea vânzării cartelelor prepay fără buletin

Stelian Ion, ministrul Justiţiei, a declarat, că va propune o soluţie legislativă constituţională prin care să fie interzisă vânzarea cartelelor telefonice prepay fără buletin, având în vedere cazuri precum ameninţarea cu bombă de luni de la Curtea de Apel Bucureşti, uciderea omului de afaceri arădean şi cazul Caracal, potrivit digi24.

„Pornind de la faptul că a fost printr-un telefon, din nou, ameninţare cu bombă la Curtea de Apel Bucureşti şi s-a dat peste cap toată activitatea de acolo, să luăm foarte în serios reanalizarea soluţiei referitoare la interzicerea cumpărării cartelelor telefonice fără buletin. O să propun această chestiune, pentru că, din păcate, tot mai multe situaţii în care oameni certaţi cu legea se folosesc de acest mijloc. Se ajunge la tragedii.

Îmi amintesc şi de cazul Caracal, când a fost şi atunci o situaţie şi iată că nu s-a rezolvat nici până acum. Este un subiect pe care îl am pe agendă printre priorităţi. Să vedem care este soluţia legală constituţională, astfel încât să se poată întâmpla asta”, a afirmat Stelian Ion.

O alertă cu bombă a fost semnalată la 112, luni, la Curtea de Apel Bucureşti, însă aceasta s-a dovedit falsă, în urma cercetărilor, potrivit Poliţiei Capitalei.

De asemenea, în cazul exploziei maşinii în care se afla omul de afaceri arădean Ioan Crişan, anchetatorii iau în calcul varianta unui asasinat cu bombă, care ar fi fost activată de la distanţă.

O OUG care obligă cumpărătorii să se legitimeze atunci când cumpără cartele prepay a fost declarată anul trecut neconstituţională de către CCR. Actul normativ emis de Guvern a fost adoptat imediat după cazul Caracal şi a fost atacat de Avocatul Poporului încă din septembrie 2019.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

Leave a Comment