Ministrul interimar al Sănătăţii, Nelu Tătaru, a semnat Ordinul pentru aprobarea Metodologiei şi a condiţiilor de acordare a indemnizaţiei lunare de hrană cuvenite persoanelor diagnosticate cu tuberculoză, tratate în ambulatoriu, transmite Agerpres.
Potrivit unui comunicat al MS, transmis miercuri AGERPRES, pacienţii diagnosticaţi cu tuberculoză (adulţi şi copii) şi trataţi în ambulatoriu vor beneficia de o indemnizaţie lunară de hrană, fără întrerupere, atât în faza iniţială/intensivă a regimului terapeutic, cât şi în faza de continuare a acestuia.
Se consideră că un pacient diagnosticat cu TB a urmat tratamentul fără întrerupere dacă administrarea medicamentelor ce i-au fost prescrise în cadrul regimului terapeutic pe perioada unei luni s-a realizat fără mai mult de 7 omisiuni de administrare a dozelor din schema de tratament pentru faza iniţială/intensivă, respectiv 3 omisiuni în faza de continuare, precizează sursa citată.
Indemnizaţia lunară de hrană se acordă pentru asigurarea aderenţei la tratament a pacienţilor.
Aceasta se va plăti de agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti, în baza unei cereri a persoanei diagnosticate cu TB care se înregistrează la dispensarul de pneumoftiziologie în teritoriul căruia pacientul are domiciliul.
Indemnizaţia de hrană se va calcula de către agenţiile teritoriale pe baza nivelului alocaţiei zilnice de hrană pentru consumurile colective.
Medicul curant al pacientului va asigura informarea lunară a direcţiei de sănătate publică cu privire la situaţia administrării tratamentului de către pacient, potrivit regimului terapeutic, dacă există omisiuni de administrare, de abandon, deces, sau finalizarea tratamentului, după caz.
În 30 de zile după publicarea Ordinului în Monitorul Oficial, agenţiile teritoriale încheie cu direcţiile de sănătate publică protocoale de colaborare pentru organizarea unui cadru operaţional în vederea asigurării plăţii indemnizaţiei lunare de hrană cuvenite pacienţilor cu TB trataţi în ambulatoriu.
Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro