Mii de caziere eliberate de IPJ Sălaj în primele șase luni din 2019

 

În primul semestru al acestui an, polițiștii Serviciului Cazier Judiciar Statistică și Evidență Operativă, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, au eliberat peste 12.700 de certificate de cazier cetățenilor care le-au solicitat.

Serviciul Cazier Judiciar Statistică și Evidență Operativă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj este serviciul care organizează activitatea de verificare a cererilor şi de eliberare a certificatelor de cazier judiciar persoanelor fizice şi juridice, în sistem automat, după caz, sub coordonarea Direcţiei Cazier Judiciar Statistică și Evidență Operativă.

Astfel, în perioada de referință, polițiștii de la structura de profil au eliberat 12703 certificate de cazier, din care 12503 persoanelor fizice şi 200 persoanelor juridice.

Certificatul de cazier judiciar se eliberează, de regulă, pe loc, sau în cel mult 3 zile de la data solicitării, în cazurile în care cererea-tip este depusă în România.

Pentru situațiile în care cererea este depusă prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, certificatul de cazier judiciar se eliberează în cel mult 30 de zile de la data depunerii, iar în cazul adeverințelor în termen de 10 zile de la data solicitării.

Documentele sunt valabile 6 luni de la data primirii şi numai în scopul pentru care au fost eliberate.

În judeţul Sălaj sunt două ghişee de eliberare a certificatului de cazier (un ghişeu la Poliţia Municipiului Zalău şi unul la Poliţia Oraşului Şimleu Silvaniei).

Programul ghişeelor de lucru cu publicul, dar şi informaţii suplimentare legate de eliberarea certificatelor de cazier, se găsesc afişate pe pagina de internet a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, la rubrica Utile-Acte necesare pentru eliberarea certificatului de cazier.

 

Leave a Comment