Reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sălaj atrag atenţia autorităţilor locale cu privire la realul pericol pe care-l reprezintă câinii fără stăpân, respectiv câini din propietatea unor persoane aflate la limita subzistenţei care refuză microciparea invocând imposibilitatea de plată.
În acest sens, reprezentanţii DSVSA Sălaj solicită sprijin autorităţilor publice locale în vederea asigurării de fonduri necesare pentru realizarea microcipării patrupedelor. După cum a explicat medicul veterinar Vasile Chindriş, purtător de cuvânt al instituţiei precizate, la nivelul judeţului efectivul de câini cu stăpân se apropie de 40.000, (39.971) în timp ce numărul patrupedelor fără stăpân nu poate fi identificat. Asta şi din cauza nerealizării procedurii de microcipare, care de altfel este una obligatorie. “Înregistrarea în registrul de evidenţă al câinilor cu stăpân (RECS) şi vaccinarea antirabică a acestora sunt acţiuni condiţionate de identificare prin microcipare, conform legislaţiei în vigoare. Având în vedere pericolul real pe care-l reprezintă câinii neidentificaţi şi nevacinaţi de a contacta şi transmite rabia, turbarea, boala infectocantagioasă deosebit de gravă din cauza faptului că nu există tratament şi se transmite la oameni şi la animale se justifică plata din bugetele locale. Costul, relativ redus, al unui microcip este de şapte lei. Costul vaccinului antirabic şi manopera de vaccinare se suportă integral de la bugetul de stat”, spun reprezentanţii DSVSA Sălaj.
Vaccinarea antirabică este obligatorie se face numai la câinii microcipaţi, iar datele privind vaccinarea contra rabiei, deparazitarea şi sterilizarea sunt înregistrate şi actualizate. În prezent, aproape 36.000 de câini, din categoria celor cu stăpân, sunt vaccinaţi.
Amenda – minimum 2.000 de lei
Potrivit legislaţiei în vigoare, deţinerea de câini fără microcip şi neînregistraţi este interzisă, iar cetăţenii care nu îşi înregistrează animalul de companie riscă amenzi cuprinse între 2.000 şi 5.000 de lei.
În cazul câinilor nou-născuţi, înregistrarea şi microciparea se face în termen de 90 de zile de la fătare. Potrivit reprezentanţilor DSVSA Sălaj, în ceea ce priveşte câinii aflaţi în adăposturile publice, această operaţiune se face după adopţie, în momentul în care animalul părăseşte adăpostul.
Conform legislaţiei în vigoare, circulaţia câinilor pe teritoriul României este permisă doar dacă animalele sunt înregistrate şi microcipate şi sunt însoţite de carnetul de sănătate, iar câinii neidentificaţi şi neînregistraţi aflaţi în spaţiile publice sunt consideraţi câini fără stăpân. Pentru o scăpa de sancţiunile drastice, cei care au rămas “restanţi” se pot adresa, în vederea microcipării şi înregistrării câinilor, cabinetelor medicale veterinare din localitatea de domiciliu. De precizat este faptul că microciparea oferă posibilitatea poliţiştilor să identifice atât câinele, cât şi stăpânul, al cărui cod numeric personal va fi trecut în noul carnet de sănătate al animalului, iar proprietarul ar putea fi amendat în cazul în care abandonează câinele sau dacă animalul muşcă pe cineva.
sunt familii sau oameni care au un caine, ofera adapost si dragoste insa nu au posibilitatea financiara pentru microcipare. macar atat sa faca si autoritatile, este un lucru de bun simt si o mostra de civilizatie eropeana!