Subsidiara din România a grupului francez Michelin a anunţat, la finele săptămânii trecute, că va angaja anul acesta 400 de specialişti şi operatori, în cele trei fabrici pe care compania le deţine în România, două dintre ele fiind în Zalău.
Compania participă în această perioadă la nouă dintre cele mai importante târguri de joburi, care se desfăşoară în Bucureşti, Cluj-Napoca, Ploieşti sau Chişinău.
”Următorul târg la care compania va fi prezentă este Angajatori de Top 2019 care se va desfăşura weekendul acesta, între 5-6 aprilie 2019, la Bucureşti, unde vor fi promovate atȃt poziţiile disponibile din centrul de servicii, ȋn domeniile finanţe, logistică, achiziţii sau resurse umane, cȃt şi cele din departamentele tehnice: inginer proces, manager producţie, inginer automatist sau inginer calitate. Cu această ocazie, vor fi lansate 60 de poziţii de internship”, se arată în comunicat.
Regional HR director Central Europe Michelin, Gabriela Alexandru, consideră că participarea în cadrul acestor târguri este o ocazie pentru a cunoaşte candidaţi talentaţi.
“Avȃnd ȋn vedere diversitatea posturilor pe care le avem ȋn companie, recrutăm atȃt poziţii entry-level, cȃt şi candidaţi experimentaţi, ȋn industrie, servicii sau comerţ. In cursul acestui an, vom mai angaja, treptat, alte 400 de persoane, iar volumul total de recrutare în următorii 5 ani depăşeşte 1.500 de angajaţi. Faptul că headquarterul activităţilor Michelin din Europa Centrală se află la Bucureşti, permite accesul angajaţilor noştri la experienţe şi parcursuri internaţionale”, a spus Gabriela Alexandru.
Cu o activitate în România de aproape 18 ani, Michelin a investit peste 400 de milioane de euro din 2001 până în prezent. Activitatea de producţie din România se desfăşoară în trei fabrici, una în Floreşti, Prahova şi două în Zalău.
În ultimii cinci ani, Michelin România şi-a dublat efectivele, depăşind anul acesta pragul de 4.000 de angajaţi care activează în 20 de domenii şi acoperă o diversitate de peste 300 tipuri de posturi.