Administrația Națională de Meteorologie a emis recent o informare meteo de ploi valabilă în toată țara, inclusiv în județul Sălaj, începând de astăzi, 16 octombrie, ora 18, până sâmbătă, 17 octombrie, ora 10. Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat vor fi și manifestări de instabilitate atmosferică: averse ce vor avea și caracter torențial și descărcări electrice. În perioade scurte sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp și, izolat, 30…40 l/mp.