Meseșul și problemele Autostrăzii Transilvania

„Domnule Grindeanu, câte <<următoarele săptămâni>> mai așteptăm la Meseș? Pe 5 iunie, adică acum fix 12 săptămâni, ministrul Grindeanu ne promitea: <<în următoarele săptămâni vom închide acea evaluare și în acel moment vom avea un executant și pe acest tronson>>, este o parte din mesajul publicat recent de Asociația Pro Infrastructură. „Este perla coroanei, cel mai scump lot de autostradă de la noi estimat la 6,8 miliarde lei fără TVA, mai prețios chiar și decât secțiunile 2 și 3 ale A1 Sibiu-Pitești. Bineînțeles, vorbim de cei 41 kilometri dintre Poarta Sălajului și Nușfalău de pe Autostrada Transilvania, care conțin tunelul Meseș de aproape 3 kilometri. Sigur, ministrul nu și-a încălcat promisiunea. Tehnic vorbind, încă suntem în termenul de <<următoarele săptămâni>>. Le numărăm pe… următoarele 12”, au continuat cei de la Pro Infrastructură. Prima licitație pornită în 18 noiembrie 2020 a fost anulată după mult chin în ianuarie 2023. Cea curentă a fost lansată în 9 februarie 2023. În data de 28 august 2023, adică acum fix un an, au fost depuse șapte oferte: UMB (cu Euro-Asfalt pentru tunel), WeBuild, Makyol-Ozaltin, Ictaș, Mapa, Nurol-Duygu și Tekfen-Dogus. Și de un an se stă în evaluarea ofertelor. E drept, au fost și contestații, dar s-au rezolvat. Sunt șapte amânări ale desemnării câștigătorului, cel mai recent termen pentru acest pas crucial fiind 30 august, vineri. „Să fie oare a opta amânare?”, au încheiat cei de la Pro Infrastructură.

3 Thoughts to “Meseșul și problemele Autostrăzii Transilvania”

  1. […] Bineînțeles, vorbim de cei 41 kilometri dintre Poarta… Articolul Meseșul și problemele Autostrăzii Transilvania apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

  2. Dorin

    Grindeanu@Bode@politicienii nostri fara onoare

  3. Oana

    Chiar , după ațat amar de vreme, nu conștientizați ca cei care conduc aceasta tara, atat la nivel central cât și la nivel local, sunt niște hăbăuci? Cât și ce va mai trebuie sa pricepeți?

Leave a Comment