Marin, satul care n-a murit

Marin este satul care n-a murit. Soarele este pe punctul de a apune, iar ciurda a intrat în sat. Animalele trec pe lângă răstignire , sunt liniștite, iar păstorul vine în urma lor. Da, aici mai sunt animale, sunt și tineri, satul trăiește. Alte sate au murit, s-au dus oamenii, s-au dus și animalele.

Am ajuns în Marin pentru o scurtă vizită la niște cunoscuți. Satul îmi este cunoscut, am fost aici de nenumărate ori la evenimente organizate de Patricia Toma, o tânără îndrăgostită de valorile locale, de simplitatea și bunătatea satului, de bucuriile mărunte. Încă de la intrarea în sat mi-am dat seama că lenea nu are cuib aici. De o parte și alta a drumului care străbate satul, gospodăriile sunt una și una, casele sunt mari, bine așezate. Era trecut de ora 18, iar mulți săteni munceau de zor la curățarea spațiilor din fața gardurilor, a porților, alții coseau, aranjau, se pregăteau pentru ziua de duminică. O femeie ceva mai în vârstă privea spre soarele care apune. Ținea în mână o nuia. Mi-am dat seama că aștepta ceva. Ulterior am aflat că aștepta ciurda. „Noi am avut în sat sute de vaci, era mare ciurda. Mai sunt vaci, dar îs mult mai puține. Tinerii s-au dus la lucru în străinătate, iar cei bătrâni nu mai au putere de lucru. Să aveți noroc”, îmi spune bătrâna. Ajung aproape de capătul satului și intru la cei pe care mi-am propus să-i vizitez. Am rămas impresionat de casele frumoase, îngrijite. Simt că în sat e și un fel de mândrie, de concurență frumoasă între săteni. Aud un muget și ies la drum. E plin de vaci care vin de la păscut, a intrat ciurda în sat. O bivoliță începe să mugească și aleargă speriată. Mi se spune că este posibil ca bivolița să se grăbească acasă, poate are un pui care trebuie să sugă.

Răstignirea

Animalele pășesc liniștite, iar la urmă vine păstorul. Are câțiva copii lângă el, poate sunt frații lui, nu știu. Omul salută și își vede de treabă. Ciurda trece, iar atunci când ajung la poarta potrivită, animalele intră în gospodărie. Sunt animale, dar știu unde trebuie să intre. Imaginea îmi este cunoscută și îmi trezește amintiri. Mă bucur să văd că mai sunt sate cu oameni gospodari, cu săteni care cresc animale. Am ajuns să scriu despre ceva ce în trecut era normalitate. Păcat, în multe sate din Sălaj e aproape pustiu, nu mai sunt nici oameni, nici animale.

Mama lui de drum

M-a deranjat rău drumul dintre Crasna și Marin. E plin de gropi, de hârtoape. Mama lui de drum. Cred că e inadmisibil ca drumul de acces într-un asemenea sat cu oameni harnici să arate așa. Totuși, suntem în 2022. Aflu că satul se umple duminica de tineri, că aici este o comunitate bine închegată, puternică. Nu știu cine administrează drumul spre Marin, dar e clar că cineva, undeva greșește. E nevoie de drum. Satul e frumos, are oameni, sunt și animale, dar drumul a rămas în urmă. Nu, Marin n-a murit. Soarele a apus, s-a dus și ciurda, a plecat și păstorul.