Ministerul Afacerilor Interne (MAI) spune că nu a existat, nu există şi nu se are în vedere intenţia de a promova, susţine sau elabora o iniţiativă legislativă de modificare a actualelor prevederi privind sistemul pensiilor militare sau a condiţiilor legate de vârsta de pensionare, informează Hotnews.
Precizările au loc în contextul informaţiilor apărute în spaţiul public privind modificarea condiţiilor de pensionare pentru angajaţii din Ministerul de Interne, în condiţiile deficitului de personal.
„La nivelul Ministerului Afacerilor Interne nu a existat, nu există şi nu se are în vedere intenţia de a promova, susţine ori elabora o iniţiativă legislativă în vederea modificării prevederilor legale privind sistemul pensiilor militare ori a condiţiilor legate de vârstă pentru accesarea acestui drept. Aceasta este poziţia oficială a conducerii Ministerului Afacerilor Interne, asumată public şi susţinută inclusiv în cadrul declaraţiei de presă din data de 27 noiembrie”, a transmis azi Ministerul de Interne.
Cu o zi în urmă, Curtea Constituţională a decis că legea privind noul sistem de impozitare a pensiilor speciale, care prevede impozitarea cu 85% a pensiilor de serviciu ce depăşesc suma de 7.000 de lei, este neconstituţională. Decizia a fost luată în unanimitate, după 4 amânări, potrivit Hotnews.
Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro
Noi politistii prea mult lucram ,prea mult ne sacrificam pt tara ,ar trebuii sa fim pensionati la 40 de ani …ca nu mai suntem capabili de nimic dupa 40 de ani